Orange – reziliere contract

orangeNici nu contează cum se numeşte operatorul telefoniei pe care-l plătim pentru comoditatea de a vorbi la telefon oricând, oriunde. Fie că e Orange, Vodafon, Telekom, Digi sau Cosmote, toţi sunt la fel de şmecheri când te leagă prin contract, cu amabilitate corporatistă. Toţi sunt ca lipitorile, te-au prins şi nu-ţi mai dau drumul decât prin extirpare chirurgicală. Iar gheara cu care te apucă se numeşte pompos “justă despăgubire” sau “taxă de reziliere”.

Se ştie deja că ăsta e un abuz – nimeni nu te poate obliga să plăteşti servicii sau produse pe care nu le vrei!
Şi nu este doar un abuz, dar e şi ilegal! – chiar şi aşa, clauza rămâne în contracte şi continuă să sperie beneficiarii. Atât de speriaţi sunt încât fie rămân cu lipitoarea până la expirarea contractului, fie plătesc abonamentul pe toată perioada de reziliere fără să mai aibă abonament – ca într-un coşmar a la Orwell.

Cu Orange am rezolvat-o rapid şi curat. Nici nu m-am mişcat din fotoliu!

Când am decis să-mi portez numărul de telefon la Digi, am discutat cu Digi. La telefon. Un agent Digi a venit acasă, mi-a arătat ofertele, mi-a făcut contractul, urmând să efectueze ei portarea. După două zile m-a sunat operatoarea Orange să-mi spună că mi s-a aprobat portarea dar… voi plăti cele 7 luni de abonament rămase până la terminarea contractului cu ei. Serios?!! I-am explicat clar, politicos  şi răspicat operatoarei că nu voi plăti nimic din ceea ce nu vreau şi nu consum, că există legi care anulează contractul lor abuziv.
– Această convorbire se înregistrează? întreb eu (deja ştiam).
– Da, zice ea.
– Ok, păstraţi înregistrarea şi consideraţi-o ca cerere oficială de reziliere a contractului. Şi reţineţi că n-am să plătesc niciun leu în plus.

După încă 2 zile deja funcţionam pe Digi. Peste o lună primesc factura Orange cu suma de plata echivalentă a 7 luni (7 x 8 euro/lună = 56 euro). O arunc într-un sertar, decisă să n-o plătesc. În următoarele 3 luni primesc încă 3 facturi dar trimise de un recuperator (CreditExpress) – le arunc în acelaşi sertar să se împrietenească cu prima. A urmat o SOMAŢIE. Upsss! Obraznicii ăştia deja devin agresivi, mi-am zis.

Plictisită de-atâtea hârtii, am făcut o vizită la tătucul OPC. Amabil, nenea OPC mi-a zis că pot face reclamaţia online – fie prin formularul site-ului, fie trimise documentele pe e-mail. A fost simplu: am trimis prin mail contractul şi somaţiile istericilor de la Orange, plus textul reclamaţiei mele. După ce am primit şi numărul de înregistrare la OPC, la fix o lună distanţă primesc un plic de la Orange. Factură storno în care scrie “Anulare despăgubiri” la suma aia cerută degeaba. Multumesc, OPC!  🙂

Hehe, deci se poate! OPC-ul şi-a făcut treaba, Orange-ul şi-a retras pretenţiile absurde – toată lumea fericită. Fără drumuri făcute aiurea, fără gargara operatorilor de telefonie, fără procese şi avocaţi, fără nervi şi scandal …

P.S. Am convingerea ca acest demers e valabil la oricare operator de telefonie.

UPDATE:

Extras dintr-o decizie judecătorească a unui proces în care Orange pierde:

“Rezilierea unui contract presupune încetarea raporturilor contractuale între părţi şi, implicit, încetarea prestaţiilor între aceştia.
Prin impunerea la plată a consumatorului, cu titlu de “justă despăgubire” a contravalorii abonamentelor rămase până la finele perioadei contractuale, în condiţiile rezilierii contractului de acesta, presupune în fapt continuarea execuţiei contractului, nicidecum o reziliere a acestuia şi aceasta în condiţii foarte dure şi păguboase pentru consumator, astfel: consumatorul este ţinut să achite dintr-o dată toate prestaţiile viitoare până la finele perioadei contractuale; şi, deşi plăteşte prestaţiile viitoare nu beneficiază de contraprestația operatorului economic.
În aceste condiţii, rezultă în mod evident intenţia vădită a operatorului economic de a-l ţine captiv pe consumator în cadrul unor contracte pe care nu şi le mai doreşte.”  – sursa

http://www.pediverse.ro/despre-mine/

45 Comments

  1. Pingback: Reziliere contract | odoricaion

  2. Jurnal de Navetist
  3. LG (Post author)

    Am citit articolul – un cosmar ce se intampla acolo. Totusi, n-au si ei un OPC? Ca doar al nostru a aparut in urma directivelor UE…

    Reply
    1. Jurnal de Navetist

      Nu rezolvi nimic, sunt toți o apă și-un pământ iar Protecția Consumatorului e asaltată de reclamații.

      Reply
  4. Denisa Balahur

    am nevoie si eu de ajutor,am abonamente la ei si nu vor sa mi-l inchida.Cica trebuie sa platesc in plus perioada ce o mai am daca vreau sa il inchid,si pe deasupra mi-au prelungit un contract pe inca 24 luni,cu toate ca am semnat inchiderea lui.Am nevoie de ajutor.

    Reply
    1. LG (Post author)

      Ti-am raspuns pe mail.

      Reply
      1. Oana

        Buna ziua.Am abonament la orange si as dori da reziliez contractul cu ei.Va rog sa imi trimiteti e-mail cum sa procedez.Multumesc

        Reply
        1. LG (Post author)

          Aveți aici indicații pas cu pas: reziliere contract

          Reply
  5. Stefan

    Am patit la fel cu vechiul Cosmote.Am avut abonament 2 ani,am platit zi de zi si mi-au mai bagat inca o luna pe gat.Sun la ei sa le amintesc de faptul ca 2 ani =24 de luni nicidecum 25;)) Si nu am platit.Si am primit “felicitari”acasa si eu de la firma aia de recuperari Credit Express apoi de la o firma din CIpru de reuperari,ma amenintau cu sechestru si alte cele.Cosmoteul a fost cumparat de Telekom iar mie inca imi vin “felicitari”,dar cine le ia in seama. 🙂

    Reply
    1. LG (Post author)

      Daca povestea e asa veche, e clar ca recuperatorul (Credit Express) trimite plicuri ca sa-si justifice banii incasati de la client (Cosmote/Telekom). Mai departe, nimeni nu-si mai bate capul. Cred ca ei procedeaza asa pur si simplu la noroc: care plateste, bine. care nu, nu, si basta… 🙂

      Reply
  6. marcel

    Buna mie mi s-o gatat contractu in 15 noiebrie si prin 11 octobrie am fost la ei si le-am spus ca nu mai continui cu ei au spus ok, in 15 decebrie se inchide sa duc echipamentu, aveam si voce si televiziune. in 15 decebrie mi-au luat minutele, mi-au inchis televiziunea si acuma m-am trezit cu un plic de la un recuperator ca am facturi restante. am sunat la orange si mi-au spus ca in 15 februare mi se inchide abonamentu. ce sa fac?

    Reply
    1. LG (Post author)

      Sa NU platesti! Nu-ti vor face nimic… Cred ca ai ceva acte cu/despre incheierea contractului? Oricum, sa NU platesti. Lasa-i sa-ti trimta plicuri, mai mult de atat nu vor face 🙂
      Si pregateste-te sa le faci o reclamatie la OPC. O poti face si prin e-mail.

      Reply
  7. Marcel

    Buna, multumesc pentru sfat, am fost la ei si s-o rezolvat. inca trebe ei sa-mi dea bani inapoi pe o luna.

    Reply
    1. LG (Post author)

      Super! Mă bucur că am fost de folos 🙂

      Reply
  8. stanga viorel

    am de la orange tv si internet si am abonament timp de 2 ani ,si vreau sa reziliez contarctul,abiam am facut 7 luni aprope ,vreau sa-l reziliez deoarece internetul de la ei nu e prea bun si ca sa trag de la telekom trebuie sa-l iau la pachet,deci ce pot sa fac?????
    in contract scrie ca trebuie sa platesc pana la terminarea contractului

    Reply
    1. LG (Post author)
      1. ii anunti (mergi la sediul lor si faci o cerere) ca renunti la abonament.
      2. le spui clar ca vei plati NUMAI pana la momentul cererii – clauza din contract este abuziva.
        Conform legii nr.193/2000, nu esti obligat sa achiti taxe de reziliere sau de justa despagubire, deoarece aceste clauze contractuale sunt abuzive:
        „Dreptul consumatorului la denuntarea contractului nu poate fi anulat sau conditionat de nicio clauza contractuala sau intelegere intre parti, in cazurile prevazute de lege, aceasta fiind considerata nula de drept.”
      3. se vor impotrivi si vor zice diverse. Ii lasi sa zica, le spui de aceasta lege si daca nu o respecta ii reclami la OPC.

      Se va rezolva pentru ca o vizita de la OPC se lasa si cu amenda, asa ca…
      Succes!

      Reply
  9. Remus

    Buna ziua . Cum pot rezilia un contract cu Orange daca locuiesc in strainatate ???
    Multumesc anticipat .

    Reply
    1. LG (Post author)

      Le scrieti sau ii sunati. Dar cel mai comod/sigur este sa le scrieti – pe site-ul lor cautati la Contact. Spuneti cine sunteti, nr. de contract si ca doriti rezilierea contractului. Daca va raspund in stilul cunoscut deja (sa platiti toate lunile pana la sfarsitul perioadei contractuale), le spuneti ca asta e un abuz. Si daca nu inceteaza imediat desfasurarea contractului veti reclama la OPC. Succes!

      Reply
  10. Viorel

    Am un abonament la Orange facut pe 24 de luni din care mai am 11 luni si as vrea sa reziliez contractul sa ma mut la cosmote.exista vreun termen dupa care pot cere rezilierea contractului legal sau pot sa o cer oricand si ce trebuie sa fac?multumesc.

    Reply
    1. LG (Post author)

      Este suficient sa cereti (in scris sau telefonic) rezilierea contractului. Am scris in articol ca eu am trecut direct la alt operator (Digi), prin portare de nr. fara sa fac cerere la Orange. Cand cei de la Orange m-au sunat sa-mi anunte portarea, le-am spus raspicat ca reziliez contractul si nu mai platesc nicio luna in viitor (mai aveam cateva luni pana la terminarea contractului cu ei).
      Este important sa nu aveti datorii la ei – rate la diferite promotii cu telefon sau alt gadget. Chiar si in acest caz puteti renunta la ei, dar trebuie sa achitati integral achizitia facuta. Dar FARA a mai plati si abonamentul pe lunile viitoare!
      Cititi atent articolul si eventual procedati la fel.
      La Update am lasat un link cu o decizie judecatoreasca care spune clar ca e un abuz obligarea clientului de a plati pe lunile viitoare dupa rezilierea contractului. Sper sa aveti succes! Daca nu va intelegeti, apelati la OPC – nu e greu 🙂

      Reply
  11. Costache Dana

    Buna ziua!Se poate sa reziliez un contract Orange pe motiv ca am cerut prelungirea contractului dar odata cu asta mi sa facut si modificare de abonament fara acordul meu!multumesc

    Reply
    1. LG (Post author)

      Buna seara!
      Da. Se poate să reziliați contractul chiar și fără să vă justificați! Pur și simplu nu mai doriți serviciile Orange.
      Iar dacă s-au adus modificări in contract, cu atât mai mult.
      Cereți rezilierea contractului – punct!
      Daca nu vor sau vă impun clauze din contract, urmați pașii pe care i-am scris in acest articol.
      Succes! 🙂

      Reply
  12. Mihaela

    Buna seara,am un abonament la Orange din octombrie 2015 până în octombrie 2017 la care am luat un telefon, în decembrie 2015 s.a dus băiatul la Orange și a făcut un abonament la internet (tot pe numele meu), m.a sunat un operator (eu fiind acasă,fara să dau semnătură) să mă întrebe dacă sunt de acord cu abonamentul de internet și că bonus îmi dă și antena pentru care nu voi plăti nimic doar internetul. Inițial mi.au zis că o sa am internet nelimitat,iar în contract am doar 50 de GB, plătesc pe luna 70lei nici nu am știut că plătesc 30 de lei ptr antena care nu o folosesc,routerul era stricat din fabrica și l.sm dus la reparat de 2 ori,abia a 2-a iară mi s.a spus că e defect din fabrica, acum am rămas în urmă cu plata din ianuarie,timp în care mi.au suspendat ambele abonamente, ma suna in fiecare săptămână că am de plata 300 de lei, intrebarea mea este următoarea: de ce sa plătesc ceva ce nu folosesc? Și daca pot rezilia contractul? Va mulțumesc.

    Reply
    1. LG (Post author)

      Buna ziua,
      eu nu sunt în măsură să acord consultanță legală, vă pot spune doar ceea ce știu din cât m-am documentat până să reziliez contractul. În opinia mea:
      – da, puteți rezilia contractul – orice contract se poate rezilia!
      – platiți abonamentul numai pâna la data suspendarii lui, atat telefonie cât și internet. (nu platiti nicio zi in plus!)
      – refuzați plata antenei! Convorbirea din decembrie este înregistrată – solicitați ascultarea ei!
      – dacă aveți telefon cumpărat în rate, acesta va trebui achitat. Cred că dacă nu-l achitați, îl puteți returna fără să vi se mai dea vreun ban înapoi (din costul lui).

      Vedeti pe factură ce înseamnă exact acei 300 de lei și achitați NUMAI ce ați consumat (telefonie si aparat până în ianuarie, FĂRĂ telefonia pe februarie+martie și antena promisă gratuit). Faceți o reclamație la OPC (cu toată situația și acte doveditoare). Intre timp puteți trece la alt operator – nu e interzis. Esența e: plătiți numai ce ați consumat! Tot restul e un abuz și ei știu asta. Nu vă lăsați intimidată.

      După ce se termină povestea, poate reveniți aici să ne spuneți cum s-a rezolvat, ca să afle și alți utilizatori. Succes!

      Reply
  13. Servicii SEO

    Sunt patit si exact la fel am rezolvat si eu problema cu OPC……..

    Reply
    1. LG (Post author)

      Ar fi de preferat să nu mai avem nevoie de OPC. Pur și simplu să se rezolve aceste situații la maniera ”nu mai vreau contract / bine, pa!” 🙂

      Reply
  14. Bianca

    Bună am și eu un abonament Orange cu telefon la care când lam achiziționat am plătit 200 lei. Am abonamentul de 4 luni și nu îmi convine aș dori sa reziliez contractulu ce ma sfătuiți sa fac.

    Reply
    1. LG (Post author)

      Bianca,
      În articol am spus foarte detaliat ce e de făcut. Citeștel cu atenție și urmează etapele descrise. Succes!

      Reply
  15. Adrian C.

    Cum sa reziliez cu Orange? Am încercat și cu cerere trimisă la ei si cu OPC. Degeaba. Aștept răspuns de 2 luni de la Opc. Aia de la București mi au răspuns că au trimis reclamația la Suceava. Eu sunt din Suceava. Am un telefon de 2 bani primit de la ei un Orange Klif. Îl plătesc cât costă le plătesc si abonamentul la zi, doar să scap de ei. Sa încerc cu portare?

    Reply
    1. LG (Post author)

      Adrian,
      1. suna/mergi la OPC și întreabă ce e cu cererea ta. Prin lege, în 30 de zile trebuie să primești un răspuns – vezi dacă nu s-a rătăcit cumva raspunsul/plicul lor.
      2. da, ai varianta să încerci cu portare.
      3. din câte am mai citit/discutat cu alții, poți solicita la Orange trecerea de la abonament la cartelă. Dacă merge așa, măcar scapi de abonament. Spune-le că nu mai ai bani de abonament, punct.

      După ce rezolvi, poate scrii pe-aici să afle și alții cum ai scăpat 🙂

      Reply
  16. Adi

    Dar in cazul in care ai un telefon subventioant luat prin abonament, cum se calculeaza valoarea ce trebuie platita pentru aparat in cazul in care doresti sa renunti la abonament? Multumesc

    Reply
    1. LG (Post author)

      Adi, nu știu sigur. Dar bănuiesc eu că-ți va lua prețul întreg (subvenția/reducerea se acordă pentru că ești clientul lor). Mai bine întrebi la sursă.

      Reply
  17. Sebs

    Salut. Si eu am super intamplari cu Orange. Intai mi-au dat drumul la un abonament pentru care nu mi-am dat acordul, ulterior am cumparat un alt telefon si au adunat abonamentele ca perioada de timp, am facut un cost suplimentar de 200EUR fiind in Orsova, Romania, am avut telefonul in service de 5 ori si mai bine de o luna. Surpriza este ca atunci cand au inlocuit telefonul (ca urmare a deciziei service-ului Samsung, nu Orange) m-am trezit ca mi-au prelungit abonamentul cu 24 de luni, fara ca cineva sa imi spuna despre acest lucru si ca si cum eu as fi achizitionat un nou produs. Ma gandesc sa reziliez contractul. Ce spuneti? Pentru ei a imi prelungi contrctul inseamna 40 de luni x 31 EUR ceea ce este o suma mai mult decat fantastica pentru un telefon ce nu costa nici 1000 de lei la liber. Am cam inteles de pe aici ce am de facut. Va anunt ce urmeaza.

    Reply
    1. LG (Post author)

      Părerea mea: achitați telefonul și reziliați contractul. E legal, ar trebui să fie ușor, chiar dacă ei îngreunează totul. Anunțați printr-o cerere incetarea contractului și din acel moment nu mai platiți abonamentul (după ce achitati telefonul).
      Pentru alții în aceeași situație, scrieți aici cum au decurs tratativele…
      Multumesc 🙂

      Reply
      1. Dan M

        Da, se poate rezilia. Eu am rezolvat o reziliere pt cineva, nu a plătit nici telefonul cumpărat la prelungire (oricum era ffff ieftin) . Trebuie făcut pașii prezentați aici, o să aveți câștig de cauză. Însă, dacă nu primiți nici un răspuns de la Opc , sunați, ei se mai fac ca plouă, iar Orange ul nu are nici un interes să închidă contractul.

        Reply
        1. LG (Post author)

          Dan M, o veste încurajatoare pentru toți care au scris aici că au probleme. Mulțumesc! 🙂

          Reply
    2. Sebs

      Am făcut o cerere de denunțare unilaterală solicitând încetarea abonametului si trecerea la prepay. Am precizat că în soluționarea cererii mele sa tina cont si de legile care consideră abuzivă cerea unor taxe de despăgubire. Am fost contactat telefonic spunandu-mi ca pot anula contractul ala facut de ei si ca pot rămâne la perioada anterioară. Am refuzat si am susținut că doresc încetarea abonamentului. Fără să se certe cu mine sau sa trimita un raspuns negativ, am primit acum cateva zile un mesaj ce precizeaza ca am trecut la prepay si mai am de platit doar aceasta trecere de 5 euro. A fost foarte utila informația de pe site. Cred ca deja se sperie de toate cererile si numarul amenzilor de la ANPC asa ca evita scandalul. Multumesc de sfat.

      Reply
      1. LG (Post author)

        Felicitări! Iată că se poate! Mulțumesc că ai postat aici, ca să vadă și alți doritori 🙂

        Reply
  18. Lucian

    Mulțumim de sfaturi! Cu Orange nu am probleme în ceea ce privește serviciul. Am tot pachetul de la ei. Însă cu Vodafone am întâlnit probleme. M-au mințit în față! 🙂
    Nu le-am mai plătit pur și simplu abonamentul și m-au amenințat cu nush ce firmă de recuperări. După câteva email-uri în care le-am scris că le deschid EU mai întâi dosar, se pare că au renunțat. După o luna in care nu le-am mai plătit, mi-au tăiat serviciul însă facturile veneau. Ce să plătesc dacă serviciul era sistat? 🙂

    Reply
    1. LG (Post author)

      Lucian,
      Corect! 🙂

      Reply
  19. Alexandra Fogas

    Buna ziua as dori sa imi fac portare de la orange la vodafon cu telefoanele mobile si cu canal si internet la rds acuma le am toate intrun pachet… M-am inteles cu operatorii orange sa mi se includa tot in suma de 200 de lei acuma imi vin facturi de 300 de lei am nevoie si eu de ajutor sunt niste hotii. Multumesc

    Reply
    1. LG (Post author)

      Alexandra, n-am înțeles de la cine pleci și catre cine te duci, că ai enumerat 3 firme… Dacă în loc de 200 de lei ai facturi de 300 de lei, du-te la ei și discuta asta. Poate ai depașit pachetul (convorbiri sau net).

      Reply
  20. Puiu Stefan

    Buna ziua. Am un contract la orange facut in mai anul acesta si platesc 42 euro luna plus rata la telefon de 99 ron mai am rata de platit inca vreo 1400 Ron. Pot inchide abonamentul inainte de termen sau mai bine zis pot anula contractul daca am rata la telefon? Sau trebuie sa platesc ratele ?

    Reply
    1. LG (Post author)

      Din cate stiu, trebuie sa plătiți ratele (adica să achitați integral telefonul). Apoi puteți inceta contractul fără probleme. Tocmai aceste rate îi asigură pe cei de la Orange că veți rămâne clientul lor pe abonament.
      42 euro/luna abonament???!!! Vă spală și rufele sau ce? Eu am abonament la Digi cu 4 euro/luna – convorbiri si internet nelimitate în orice rețea. Și in 3 ani n-am avut probleme deloc cu semnalul.
      Succes

      Reply
  21. Lucian

    Eu nu am mai platit cei 45 de lei la Vodafon si din luna urmatoare mi-a inchis serviciul. Deci practic nu am mai avut …semna, serviciu. Primesc in urmatoarea luna plic in care imi spuneau ca bla bla, rezilierea…bani. Le-am dat email in care le-am spus ca eu nu mai am serviciu odata ce nu am mai achitat. Si cum plata era in avans, acei 45 de ron , sa o tina asa. Adica sa reziliem contractul. Si sa nu ma mai streseze cu firme de recuperare. Pentru ca odata ce nu mi-au mai acordat serviciu, nu mai am treaba cu ei. Deci eu plateam in avans acei 45 de ron si apoi ei imi dadeau minutele si ce mai aveau.
    Am recurs la asta pentru ca atunci cand am facut acel contract cu Vodafone, mi-au dat un telefon alcatel Onetouch cu butoane. Si practic semnalul era 2G, nu ma puteam misca deloc pe internet. Le-am scris, atunci, problema si mi-au zis ca daca vreau sa se miste bine internetul sa fac upgrade la abonament. Auzi. De atunci am primit plic de la acea firma de recuperare cu costurile si propunerile de a solutiona problema. Adica sa platesc cei 500 de ron rezilierea plus niste dobanzi. Si eu…nu am serviciu. Dupa cum ai scris, rezilierea este tocmai incetarea contractului, eu nu mai platesc iar ei nu imi mai acorda serviciul. Nu vad ce anume sa platesc. 🙂 Daca ma mai freaca la icre asa, voi face intocmai cum ai scris, cu plangere la OPC si atasez continutul plicurilor plus contractul.

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *