Odiseea lui Talbot, de Nelson DeMille

odiseea lui talbotCu Nelson DeMille m-am mai întâlnit în Fabrica de spioni si Fiica generalului – mi-au plăcut! Odiseea lui Talbot este un roman de ficţiune pură, pentru că o citim după anul de graţie 1989 când, oficial, războiul rece a luat sfârşit. Dacă l-am fi citit între anii 1984 (anul apariţiei) şi 1989, ne-ar fi produs oarece insomnii şi coafură tapată forţat.  Citind-o acum, e doar o poveste palpitantă, bine scrisă.
Roman de spionaj cu atât de multe personaje încât mă întreb dacă DeMille mai ştie socoteala lor.  Şi toate sunt implicate în spionaj, cu sau fără voia lor.

Talbot este numele codificat al unui spion rus infiltrat de vreo 40 de ani în cele mai înalte structuri de stat americane. Tot occidentul ştie de el, nimeni nu-l cunoaşte şi ca să fie mai complicat totul, aflăm că, de fapt, există trei spioni numiţi Talbot. Ei, cei trei, se cunosc între ei, dar fiecare spionează în alte direcţii. Cred că ruşii erau tare fericiţi la vremea aia…

Partea fascinantă a romanului nu o reprezintă spionii – chiar dacă aceştia sunt excepţionali în gândire şi acţiune; ci “arma” cu care Uniunea Sovietică şi-a propus să anihileze definitiv şi iremediabil Statele Unite. Şi anume IEM – interferenţele electromagnetice. Cu o furtuna electromagnetică – calculată şi planificată corect – în câteva secunde toată America ar fi putut fi surdă, mută şi oarbă. Absolut tot sistemul electric şi electronic ar fi fost distrus. Practic, tot ce mişcă în U.S.A.
La acea vreme încă nu exista protecţie împotriva IEM. Sper că acum există!

Romanul are personaje extrem de deştepte, unele extrem de ticăloase şi o intrigă captivantă. Atât de captivantă, încât până la ultima pagină aflăm că unii băieţi buni sunt de fapt rai, dacă nu chiar un veritabil Talbot. Cei răi mor, se sacrifică şi câţiva din băieţii buni, americanii îi anihilează pe ruşi, iar eroul principal rămâne cu fata (şi ea tot principală). Nu ştiu dacă până la adânci bătrâneţi, dar în mod cert până la divorţ.

Odiseea lui Talbot  merită citită pentru complexitatea acţiunii, a intrigii şi, nu în ultimul rând, pentru un remember al vremurilor când America şi Rusia împărţeau pământul în două cu al lor război rece.  Care, zice-se, s-a sfârşit.  Dar eu nu sunt sigură.

1 Comment

  1. Barbalata Mirela

    Nu prea e pe gustul meu cartea. Merci de recomandare!

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.