Micul prieten, de Donna Tartt


Micul prietenMicul prieten este romanul care mi-a amintit de “Să ucizi o pasăre cântătoare”, iar cu Donna Tartt sunt la a doua întâlnire. Prima a fost prin intermediul romanului ei “Sticletele” şi pentru că mi-a plăcut cum scrie, am căutat-o şi regăsit-o cu acest roman. Şi, în esenţă, aşa cum punctează Philadelphia Inguirer, “Micul prieten e o carte mare despre o fetiţă fără prieteni… Este un roman despre magia copilăriei – doar că aici avem de-a face cu partea întunecată a magiei.”

Curioasă să aflu în ce constă această parte întunecată a unei copilării din a două jumătate a secolului XX, într-o ţară înfloritoare (America), m-am pierdut în lumea Harrietei – o fetiţă de 13 ani. Aflată la graniţa dintre copilărie şi adolescenţă, Harriet gândeşte uimitor de matur şi afişează o atitudine detaşată, uşor persiflantă, faţă de tot ce o înconjoară. Poate că Harriet ar fi fost altfel dacă toată copilăria nu i-ar fi fost marcată de moartea fratelui său, în urmă cu 12 ani, când ea abia apăruse pe lume.

Moartea lui Robin – băiatul de 9 ani găsit spânzurat în mod misterios – a răscolit toată comunitatea şi a rămas în memoria colectivă a orăşelului Alexandria. De-atunci, mama Harrietei nu şi-a mai revenit, tatăl şi-a găsit ocupaţii departe de casă şi întreaga familie a trăit cu imaginea copacului învecinat sub care a fost găsit trupul lui Robin. Asta a fost atmosfera în care a crescut Harriet. Cu o soră cam apatică, o bunică vivace şi autoritară, cu o sumedenie de mătuşi în pragul senilităţii şi o menajeră iubitoare, Harriet creşte independentă, singuratică şi un pic arogantă.

Dar în romanul Micul prieten nu dezvoltarea Harrietei este în centrul atenţiei, ci imaginaţia ei, obsesia ei legată de moartea fratelui Robin şi dorinţa de a află cine, cum şi de ce a provocat drama familiei. Mai mereu însoţită de  Hely Hull – prieten, coleg şi vecin, Harriet începe în secret o pseudo-investigaţie a morţii lui Robin. Bazată pe zvonuri, amintiri trunchiate şi ipoteze false, cercetarea Harrietei duce la “micul prieten” al lui Robin – băiatul sărac cu care se juca mai tot timpul, Danny R.

Obsesia Harrietei pentru Danny R. aduce în prim-planul acţiunii dezvăluiri dubioase ale unei lumi încărcată de tensiuni, violenţă şi delicvenţă. Cum gestionează Harriet toată povestea şi ce se întâmplă cu “micul prieten” al lui Robin ne spune Donna Tartt în acest splendid roman.

Micul prieten, un roman când umoristic, când cutremurător, te surprinde cel mai pternic atunci când te îngrozeşte cel mai tare” – USA Today

Un roman oferit de Libris unde găsiţi peste 100.000 de carţi online, acum cu un discount substanţial. Iar transportul e gratis, indiferent de comandă!

5 Comments

  1. Cărți și călătorii

    O am și eu, dar am citit mai întâi Sticletele și The Secret History, așa că pe asta am amânat-o deocamdată. Sună interesant, deși, din ce am văzut, părerile sunt împărțite. O să mă conving singură la un moment dat… 🙂

    Reply
    1. LG (Post author)

      N-am citit The secret history. Iar Micul prieten mi s-a părut mult diferită de Sticletele. Însă ambele au ceva în comun: secretul şi o obsesie interioară. Nu cred că va scăpa necitită de tine 🙂

  2. Doc

    Ce coincidenta! Chiar ieri m am apucat de ea pt a 2 a oara!

    Reply
    1. LG (Post author)

      Cred ca merita citita a doua oara. In goana dupa „the end” ne scapa multe subtilitati 🙂

  3. roberts

    am citit-o de doua ori si tot nu m-am prins cine e criminalul. voi stiti? intreb pentru ca am citit undeva (nu mai stiu unde) ca se spune destul de clar in primele pagini ale romanului….

    Reply

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.