Maria Antoaneta, de Gerald Messadié

maria antoanetaCe ştim noi despre regina Franţei, Maria Antoaneta? Un pic din manualul de istorie şi ceva mai mult din legendele cu iz de bârfă şi can-can. De unde au apărut legendele? De la contemporanii ei care au duşmănit-o şi defăimat-o. De ce au făcut asta? Pentru că uneori Maria Antoaneta nu s-a aliat intrigilor de Curte, iar alteori n-a avut abilitatea de a crea propriile intrigi spre avantajul ei.

Romanul lui Gerald Messadié se doreşte a fi unul istoric, de reabilitare a unei regine celebre şi controversate. Celebră pentru că era foarte frumoasă, stilată şi respectată. Controversată pentru că, deşi aparent afişa o eleganţă uşor frivolă şi era nelipsită la distracţiile Curţii, Antoaneta dorea stabilitatea regatului şi şi-a respectat soţul – Ludovic al XVI lea – chiar dacă nu-l iubea.

În memoria colectivă Maria Antoaneta a rămas ca fiind regina profund imorală, până la depravare. Trăind într-o epoca în care informaţia era dificil de verificat şi dovezile greu de etalat, ea a fost victima comentariilor rău-voitoare. Timpuri în care comentariile şi glumele devenea zvonuri, zvonurile deveneau certitudini, iar certitudinile de-atunci au devenit portretul (fals) istoric al unei regine.
Arhiducesă austriacă – descendentă a împărătesei Maria Tereze, la 14 ani este căsătorită cu regele Franţei, în vârstă de 16 ani. Curtea regală o zăpăceşte, împărăteasa-mamă o îndeamnă la spionaj, soţul o neglijează şi uite-aşa trec câţiva ani de regină-soţie-virgină.

Maria Antoaneta n-a fost nici mai prejos, nici mai presus decât alte “colege de breaslă”, însă a avut ghinionul de a trăi în ultimii ani de regalitate. Ani zbuciumaţi, într-o Franţă sărăcită de nobilime şi cler. Politica găunoasă a predecesorilor ei şi a soţului au făcut din Maria Antoaneta o victimă ideală a Revoluţiei. Şi a ghilotinei – arma preferată a vremii.
Contele Mirabeau – contemporan reginei – descrie într-o frază atât personalitatea ei, cât şi incompetenţa politică a Curţii : Regele nu are decât un bărbat în anturaj, pe propria sa soţie.

Un roman interesant, plăcut şi, poate, elocvent pentru un strop de adevăr istoric, pentru cine îl doreşte.
Iată câteva mituri despre Maria Antoaneta pe care istoricii le-au demontat şi pe care Gerald Messadié le-a ocolit in acest roman:
(sursa aici)

Maria Antoaneta nu a fost niciodată o femeie de moravuri uşoare. Mai mult decât atât, ea a rămas virgină în primii 7 ani după căsătorie!

Maria Antoaneta nu a fost forţa din spatele tronului. Mama sa şi împărăteasa Austriei, Maria Tereza, a criticat-o pentru incapacitatea ei de a-l controla pe regele Franţei, care nu i-a permis niciodată să se amestece în politică.

Pasiunea Mariei Antoaneta pentru modă nu a falimentat Franţa. Vistieria Franţei era distrusă cu mult timp înainte ca ea să devină regină, iar situaţia s-a înrăutăţit şi mai mult atunci când Ludovic al XVI-lea a decis să-i ajute pe coloniştii americani în Războiul de Independenţă.

Maria Antoaneta nu a spus niciodată “Dacă nu au pâine, să mănânce cozonac”. Adevărată frază a fost “Lăsaţi-i să mănânce cozonac”, fiind foarte generoasă cu săracii pe care de multe ori i-a ajutat cu mari sume de bani.

1 Comment

  1. Nelu Preda

    O recenzie cuprinzătoare în același stil plăcut cu care ne-ai obișnuit !…Mulțumim Laura !

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.