Malta şi maltezii

maltez Malta – o ţară ciudată. Primii locuitori ai Maltei au fost piraţii ce-şi depozitau prăzile pe această insulă unde se ascundeau şi nu-i căuta nimeni… Poporul maltez este o combinaţie între arabi şi italieni. Şi asta se vede în înfăţişarea lor şi se aude în vorba lor.
Cuvinte arabe ce au melodicitatea limbii italiene.

Limba oficială? Sunt două: malteza şi engleza (pentru că a fost colonie engleză până în 1964). Dar şcoala se face în limba engleză. Chiar maltezii vorbesc deseori engleză între ei. Pentru că dialectele lor pot varia de la un cartier la altul, aşa încât engleza îi scuteşte de bâlbâieli.

Malta – o ţară bogată ce are la bază o sărăcie cu lustru. Tot teritoriu e o stânca, o insulă din piatră şi atât. Vegetaţie puţină, fără apă potabilă, fără resurse naturale subterane, fără agricultură.
Dar au de toate! Toţi locuitorii săi sunt bogaţi! Încă e un mister pentru mine cum de este posibil asta. Unii spun că e un paradis fiscal.
Nu există oameni săraci, nu există cerşetori, nu există abandonuri (copii, bătrâni), nu există lipsuri. Pe cine am întrebat, nici un maltez nu ar pleca în altă parte, mulţi n-au părăsit insula nici măcar ca turişti. Le place Malta, iubesc Malta. Singurul lor regret este că n-au văzut niciodată zăpadă “pe viu”.

Apa potabilă este de import (preţul ca la noi!), iar apa menajeră o obţin din apă de mare pe care o desărează. Am văzut o clădire veche pe care scria “sea water distillery – 1884”.

Sistemul social este foarte generos. Şcolile sunt gratuite până la doctorat, inclusiv.
Fiecare tânăr, când împlineşte 18 ani, primeşte lunar 400 de euro până se angajează.
Dacă se angajează şi lucrează minim 6 luni, oricând îşi pierde sau abandonează serviciul, primeşte în continuare câte 400 euro/luna.

Sunt relaxaţi şi fericiţi. Nu epatează prin nimic. Conduc maşini mici/modeste. Casele lor sunt destul de coşcovite şi inestetice (ca finisare). Când am întrebat de ce, ni s-a spus că nu-i interesează esteticul, exteriorul. Dar interiorul este confortabil şi decent. Chiar luxos.
Sunt corecţi, nu se fură, nu se păcăleşte. N-au nevoie să facă asta, pentru că au de toate, lejer.

Am văzut maltezi frumoşi de-ţi tăiau respiraţia – combinaţia fericită între italieni şi arabi. Şi am văzut maltezi urâţi ca limba rusă.

O mamă cu nou-născut primeşte ajutor maternal timp de 4 ani. Înţeleg de ce am văzut malteze cu vreo 3-4 copii la diferenţe de vârstă între ei de aproximativ 3 ani.

Maltezii nu sunt atinşi de criza economică. N-am reuşit să aflu de unde are statul atâţia bani, pe ce se bazează economia lor. Doar că exportă ton în Japonia. Şi nişte plante rezultate din horticultură. Şi ceva covoare. Cam puţin pentru a susţine o economie şi un sistem social atât de generos.

Aceste informaţii le-am primit de la trei familii de români care stau acolo, maltezi şi câţiva englezi rezidenţi în Malta. Întâlniţi absolut întâmplător.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.