Latin cruise – cu bune și fără rele

Latin cruiseSă fie clar: e un articol lung, că unul scurt nu mi-a ieșit.  Scriu rândurile astea pentru cine vrea să știe cum e un sejur pe un vas de croazieră. Și pentru cine vrea să știe cum e un festival latino pe Mediterana, adică pentru ”sectanții” salseros. Mulți dintre voi ați fost la festivaluri si congrese latino (salsa, bachata, kizomba), deci știți desfășurarea lor. Iar aici, acțiunea s-a întâmplat asemănător. Doar că toți am dansat plutind pe apă…

Totul a început

când am aflat despre Latin Cruise, în toamna anului trecut. Îmi doream o astfel de escapadă și e bine să știți că la așa ceva trebuie să vă înscrieți din timp – cateva luni înainte. Mai multe școli de dans din Italia, printr-o agentie de turism (Isola Bianca) organizează astfel de croaziere anual, primăvara. Din România ne-am înscris 4 nebuni de la Salsa Encanto Constanța. De ce nebuni? Pentru că am trecut prin peripeții ca să ajungem acolo și să revenim acasă: trebuie să ai ceva bani din timp pentru rezervări, să călătorești mult, repede, cu toate mijloacele de transport, să ai bagaj mic pentru zbor low-cost, dar destul de mare cât să-ți ajungă 5 zile pe o climă incertă. Să ai încălțări de dans, dar și de excursii, de piscină. După rezervarea biletului de croazieră, au urmat: rezervare avion dus-întors (nu ne-am mai fi întors, dar nababii sunt în altă parte, nu în lumea noastră), rezervare cameră hotel în Milano – de unde se pleacă spre portul Savona. Și cum orarul avioanelor nu se potrivește cu programul croazierelor, vrei-nu vrei, trebuie să dormi pe undeva în drum. Apoi, rezervarea autocarului de la/până la aeroport și cel din Milano spre Savona. La tren, metrou și taxi n-am mai făcut rezervări că turbam (dar e posibil).

Cei 4 magnifici

am plecat spre Otopeni cu autocarul, cu o zi înainte de data croazierei. Ne aștepta un drum lung și toți, gătiți prună, cu valijoare mici dar burdușite, ne-am înfipt în Kirvad (autocar Constanța – Otopeni). Mai puțin Stere care fix în ziua și la ora aia avea de încheiat o tranzacție importantă. Și cum la machedoni primează banii și apoi distracția, autocarul a plecat fără el, după o așteptare (gălăgioasă) de 10 minute. Dar Stere – ca un machedon isteț – a pornit cu mașina personală în urmărirea Kirvad-ului și l-a prins pe autostrada Constanța – București, la kilometrul 111. (Stere, să-ți intre bine-n cap, borna 111 e aceeași chiar dacă vii din ambele sensuri, da?). Prins avionul în care aveam locuri distribuite 3 cu 1 – Stere în altă parte. Bucuros că scapă de noi și poate stă lângă vreo mimoză, Universul l-a plesnit cu o babă scofâlcită, ca aia din poveștile de speriat copiii. După 2-3 foieli dibace a ajuns mai aproape de noi, lângă o tânără mămică…

Din Milano Malpensa ne-a ghidat Ignis – bine orientată în timp și spațiu, bine pregătită cu toate traseele ce le aveam de parcurs. Ea a fost opusul lui Stere pe care, în orice moment l-ai fi întrebat unde e, s-ar fi uitat debusolat în jur și-ar fi băgat o vrăjeală.  Încă o oră cu autobuz plus metrou și ne-am proiectat în zona cu hotelul Bistrol. Scofâlciți de foame, târând bagajul ca pe un cal mort, ne-am cazat având în cap două variante: să dansăm salsa la Club Zoo din apropiere sau mâncare și somn. A câștigat organismul obosit și flămând. De foame, ne-am proptit în primul restaurant găsit lângă hotel, adica Genki. Aici am lăsat amprenta unui veritabil multiculturalism: o româncă, o tătăroaică, un lipovean și-un machedon stau într-un restaurant japonez din Milano și mănâncă meniu chinezesc.

Un oraș plutitor

Latin cruiseN-am văzut eu tot mapamondul, dar am probat câteva țări europene cu cazare, mâncare și plimbare. Dar ce-am văzut pe vasul de croazieră Costa Favolosa m-a uimit în cel mai plăcut mod: eleganță, curățenie, servicii complete și impecabile, decență și o organizare ireproșabilă. Aici totul merge uns – de la îmbarcarea ordonată și calmă până la cabina curată, spațioasă și amabilitatea personalului. Poate n-o fi cel mai mare vapor, dar pentru mine (am urcat doar pe o șalupă) a părut imens: 11 nivele, vreo 15 lifturi, 2 recepții, un cazino cât un teren de fotbal, sală de teatru, săli de sport și spa, locuri de joacă, zeci de restaurante, magazine, baruri și cluburi – toate cu denumiri specifice și luminate a giorno.  Iar cireașa de pe tort, un bar pentru fumători 🙂  Mă sfârteca gândul că voi tremura cu țigara-n mână, în bătaia vântului din pupă, de vreo 15 ori pe zi. N-a fost cazul, oamenii ăia buni la suflet s-au gândit și la viciile păcătoșilor minoritari. Un bar elegant, cu fotolii, mese, scaune, cu o ventilație excelentă și lămpi parfumante – o minunăție! Când intrai mirosea a tutun, dar când ieșeai aveai hainele aerisite – fain!

Pe vas n-ai treabă cu bani, ciubuc, mărunțiș, portofel, acte. Singurul obiect valoros și care-ti oferea acces liber oriunde este cardul Costa. Un card pe care l-am găsit în cabină, inscripționat cu numele meu și nr. cabinei. Cu el intram/ieșeam în/din cabină, aprindeam lumina, coboram pe țărm și urcam pe vapor trecând prin vamă, cu el cumpăram orice aveam chef (pe vas). Netransmisibil, în sistemul lor aveau și poza posesorului. Asta înseamnă că totul era controlat, fiscalizat, chiar și tips-ul personalului. Alimentat în prima zi cu banii tăi de buzunar, cheltuiai cât îți permiteai, iar în ultima zi a croazierei treceai cu cardul pe la biroul ”La carte” și-ți reglai conturile. Fie mai dădeai niște bani dacă ai depășit bugetul inițial (erai creditat!), fie ți se restituiau banii necheltuiți. Plus factura cu tot ce ai cumpărat. În care era inclus și tips-ul: 10 euro/zi pentru tot personalul care te deservea. Simplu, eficient, elegant. Cârcotaș ca tot românul, am căutat o fisură, un defect, o scăpare, un ceva de reproșat. N-am găsit! Masa all inclusive era accesibilă între orele 7 – 21, bufet suedez cu meniu divers și băuturi soft.  Cine avea chef de restaurant à la carte – cu fonfleuri, șampanie, rochie lungă și papion – găsea mai multe oferte de restaurante cu ambianță și specific gastronomic.

Latin Cruise, venim!

Dacă n-ar fi fost evenimentul latino desfășurat pe Costa Favolosa, probabil n-aș fi ajuns niciodată pe un vas de coazieră. Dar, deh! Dacă-s ”sectantă” salsera, am profitat de oportunitate. Dintre cei 3000 de pasageri ai vasului, 1000 erau dansatori latino (salsa, bachata, kizomba). Dintre ei, 97% italieni. Puțini rup o boabă de engleză, dar li se rupe. Cui nu-i convine, să învețe italiana… Cu vârste între 18 și 80 de ani, dansatorii s-au distrat ca la orice eveniment de profil: workshop-uri ziua și party-uri seara/noaptea până pe la 3 dimineața. Veselie, amabilitate, politețe, bun simț, zâmbete. Două săli de dans pentru noi – una de kizomba și alta de salsa/bachata și o altă sală disco pentru restul pasagerilor. Asta ca organizare oficială, că neoficial puteai să dansezi la orice bar, nimeni nu te oprea. În sala de salsa era mai multă animație și veselie, că na, așa-i ritmul care impune starea de spirit. S-a dansat salsa, bachata, cha-cha, rueda, cubana și ce-o mai fi fost pe-acolo…

Una peste alta,

Totul a fost grozav! – așa m-am simțit în cele 5 zile. N-am avut niciun moment de plictiseală, fie că umblam în grup sau doar câte 2, câte 3, cum ne potriveam programul și preferințele. Mihai a fost nelipsit la workshop-uri și a rupt ringul de kizomba la party. Ignis (cu arhitectura ei) a halit toate monumentele întalnite în cale (pe uscat). Stere (ne-) a făcut o mie de poze (și sute de selfie-uri) cu telefonul lui deștept pe care l-a pierdut în ultima zi – jale mare!  Iar eu am facut bășici în tălpi, la propriu, rătăcind pe imensitatea aia de vapor – de la un lift la altul, de la cabină la sala de dans sau de la restaurant la barul de fumători. Cu orientarea mea de furnică amnezică, până să învăț unde sunt punctele de interes, s-a terminat povestea.

Recomand oricui ca, măcar o dată în viață, să ajungă pe un vas de croazieră. Și de cât mai multe ori în viață să danseze latino. Oriunde, oricând.

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.