La sud de graniță, la vest de soare, de Haruki Murakami

la-sud-de-granita-la-vest-de-soareÎn sfârșit, am tras lozul câștigător. La a treia încercare de Murakami am nimerit o carte citibilă și inteligibilă – La sud de graniță, la vest de soare. Se pare că acest scriitor are plăcerea și obiceiul de a-și numi romanele după melodii – nu neapărat celebre, dar obsedante pentru personaje. Ca și în Padurea norvegiană (melodie cântată de Beatles). O poveste de dragoste fără dulcegării, o poveste de dragoste platonică și obsedantă.

Hajime este un tânăr obișnuit din Tokio cu o copilărie liniștită, o adolescență normal de zbuciumată și o maturizare frumoasă. Se încadrează în limitele banalului, însă asta nu-l scutește de trăiri intense, profund influențate de câteva prezențe feminine. Prima iubire, Shimamoto, îl marchează la frageda vârstă de 12 ani. Colegi și prieteni, cei doi petrec mult timp împreună legați de stigmatul ”singur la părinți” – o raritate în Japonia acelor ani. Timpul lor împreună e acompaniat de multă muzică bună, preferata lor fiind  melodia ”La sud de graniță” cântată de Nat King Cole.

Mutarea familiei îl desparte de Shimamoto, iar adolescența și-o petrece cu Izumi pe care o dezamăgește înșelând-o cu verișoara ei, într-o frenetică aventură sexuală ca un foc de paie. Urmează facultatea, un job plictisitor și o lungă serie de întâlniri amoroase fără semnificații sentimentale. Gândul la Shimamoto îl însoțește constant, făcându-l să urmarească orice fată cu un mic șchiopătat cum avea și ea – aproape că dezvoltă un fetiș cu șchiopătatul ăsta!

La 30 de ani se însoară cu Yukiko – frumoasă, blândă, cu un tată bogat. O iubește, au împreuna două fetițe, dezvoltă o frumoasă și prosperă afacere, duce un trai îmbelșugat, plin de satisfacții. Până apare, din senin (chiar dacă pe ploaie), Shimamoto. Iar acum începe nebunia. Toate vechile sentimente revin, amintirile se împletesc cu puținele momente în care Shimamoto îl vizitează la unul din barurile sale. Întâlnirile frecvente (tot platonice) urmate de absențele ei inexplicabile, aura de mister constant întreținut de ea, discuțiile voalate dar încărcate de semnificații erotice, pur și simplu îl înebunesc pe Hajime. În așa hal, încât e gata să renunțe la tot ce are pentru a fi cu Shimamoto. Numai că, ia ghiciți! Shimamoto dispare (iar).

Am citit acest roman al lui Haruki Murakami cu plăcere și interes – scris frumos, cu intrigă, cu logică, dar și cu multe emoții în el. L-am terminat și încă nu mi-e clar: Shimamoto este reală sau doar o fata morgana? A revenit cu adevărat în viața lui Hajime, sau numai imaginația lui și dorința de a o revedea au plăsmuit-o? Este Shimamoto o prezență fizică sau o obsesie? Pentru că dovezile fizice ale existenței ei au dispărut odată cu ea. Dacă citiți acest roman (îl recomand!), poate îmi spuneți și mie.

Dincolo de acțiunea cărții, trăirile lui Hajime sunt absolut fabuloase. Intense, chinuitoare, înălțătoare, revigorante și totodată distructive. Nălucile îi tulbură constant sufletul. La sud de graniță, la vest de soare – un roman despre trecutul neîmplinit care ne poate tulbura prezentul…

Roman oferit de Libris unde găsiţi peste 100.000 de carţi online. La sud de graniță, la vest de soare are acum un discount de 20%!

http://www.pediverse.ro/despre-mine/

2 Comments

  1. Coffee

    Foarte bună cartea. Nu știu cât de murakamiană este, ca să îi zic așa, cred că nu prea sunt motive fantastice, iar fata e reală. Sau poate ai tu dreptate și nu e 🙂

    Reply
  2. LG (Post author)

    Coffee,

    Fata e reală, da, în copilarie. La maturitatea lui Hajime, eu cred ca-i doar imaginația lui – dorul, obsesia. Poate ca ea este elementul fantastic din carte (în partea a doua).
    Cel puțin conform indiciilor detectivistice învățate din cărțile polițiste 🙂

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *