Jocurile foamei (II), de Suzanne Collins

Volumul 2 – Sfidarea

Jocurile foamei SfidareaSfidarea Capitoliului şi a preşedintelui dictator Snow a început la finalul primului volum din trilogia Jocurile foamei, când Katniss şi Peeta au rămas ultimii supravieţuitori în Arena şi ar fi trebuit să se „elimine” reciproc – unul mort şi celălalt câştigător. Numai că, isteaţa Katniss îi sfidează pe toţi printr-un gest şocant: un pumn de fructe otrăvite înghiţite de cei doi. Moartea lor ar fi lăsat Capitoliul fără câştigător, fără distracţie, aruncându-l pe Snow în ridicol şi riscând să-şi piardă autoritatea. Megalomanul preşedinte nu poate suporta aşa ceva şi, scrâsnind din dinţi, schimbă regula Jocurilor foamei lăsând 2 câştigători în viaţă. Mai ales că, în ochii spectatorilor, Katniss şi Peeta se iubesc, emoţiile curg valuri, Capitoliul e în delir…

Numai că Districtele înţeleg subtilitatea acestui joc straniu şi încurajaţi de aroganţa fetei la adresa dictatorului, încep să se agite. Districtul 12 este fericit că şi-a recăpătat ambii copii trimişi la sacrificiu, însă nu uită mizeria şi degradarea în care se trăieşte. Ediţia 74 a Jocurilor foamei este câştigată de Katniss şi Peeta, dar…

Se pregăteşte a 75-a ediţie, anul următor. Şi pentru că Snow şi-ar dori-o pe Katniss moartă, iar schimbă regulile: la acest Jubileu se va face „extracţia” numai dintre câştigătorii celorlalte jocuri, indiferent de vârstă – un băiat şi-o fată din fiecare district. Cum de-a lungul timpului în Districtul 12 au existat numai 3 câştigători, automat Katniss se întoarce în Arenă, însoţită tot de Peeta – acum „logodnicul” ei doar pe ecranele tv.
Provocarea este uriaşă pentru că adversarii sunt foşti câştigători şi au experienţă, chiar dacă unii sunt mai în vârstă. Urmează acelaşi traseu de pregătiri la Capitoliu şi aruncarea tribunilor în Arenă – acum, o Arenă cu mult mai periculoasă decât precedentele.

gaitaPersonajele din jurul lui Katniss sunt absolut superbe – fie pozitive, fie negative. Pe unele le-am întâlnit în primul volum:  Haymitch – mentorul celor doi tributi, Cinna – fabulosul designer vestimentar al fetei şi un admirator dedicat ei, Plutarh – creatorul de jocuri cu rol de rebel sub acoperire, Beetee – genialul tribut inventator, Finnik, Gale, Johanna şi mulţi alţii care-şi doresc libertate şi eliberare. Iar prin Katniss ei pot obţine asta, uneori fără ca ea însăşi s-o ştie.
Pe lângă sălbăticia şi cruzimea unui regim totalitar condus de Snow, uimitoare este etalarea unei tehnologii de înaltă clasă, fascinantă şi credibilă acum doar în literatură SF.

În această a 75-a ediţie a Jocurilor foamei va rămâne un singur câştigător, iar Katniss şi Peeta iar sunt în situaţia de a-i elimina pe ceilalţi pentru ca apoi să se lupte între ei pentru supravieţuire. O fisură în tehnologia Arenei va arunca Panem-ul într-o situaţie explozivă, inedită. Cine va supravieţui şi de ce? Veţi află citind volumul 3.
Sfidarea – cartea care te convinge că un pion poate răsturna un imperiu. Doar prin simpla lui prezenţă şi prin acţiunile sale naturale, fără planificare, fără regizare…Sfidarea lui Katniss la adresa lui Snow este naturală, instinctuală şi devastatoare pentru Capitoliu.

Un roman oferit de Libris unde găsiţi peste 100.000 de carţi online, acum cu un discount substanţial. Iar transportul e gratis, indiferent de comandă!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.