Iubita mea, Sputnik, de Haruki Murakami

Iubita mea SputnikExploatându-mi latura masochistă, m-am încăpăţânat să mai citesc încă o carte de Haruki Murakami, după “Pădurea norvegiană”. Spre deosebire de prima, în Iubita mea, Sputnik se întâmplă totuşi ceva. Este un roman care vorbeşte despre singurătate. Singurătatea fiecăruia într-o lume foarte aglomerată.

Povestea e spusă în acelaşi stil simplu spre plat. Ca un jurnal intim scris cu pistolul la tâmplă: eşti obligat să scrii, dar scrii fără vlagă ca să-i faci în ciuda pistolarului. Asta-i stilul lui Murakami în cele două cărţi citite. Poate greşesc, dar eu altele nu mai încerc, mi-a ajuns!

În a două jumătate a cărţii povestea devine interesantă, dar nu extraordinară. Doar în măsura în care s-o duci, totuşi, la bun sfârşit, fără să te-apuce nervii. Ba chiar, cu bucurie am descoperit fragmente ce mi-au amintit de Eliade şi minunata lui “proză fantastică” – iar aceste fragmente mi s-au părut cele mai valoroase ale cărţii.

De ce Sputnik?  Metaforic, sugerează singurătatea personajelor – fiecare un mic satelit ce orbitează în jurul lumii. Sau se învârte stingher în mijlocul ei. Cele trei personaje – naratorul, Sumire şi Miu – sunt interesante, fiecare în felul său. Dar cel mai mult m-a fascinat ciudata poveste a lui Miu. Fără a ocupa un loc important în roman, povestea ei de viaţă dă sens cărţii, chiar dacă misterul rămâne “misterios” până la final.

Iubita mea, Sputnik este un roman de weekend sau de vacanţă. Odihnitor şi uşor banal, cu mici excepţii pe alocuri. Poate fi rezumat într-un paragraf de la pagina 185:

“De ce suntem atât de singuri? De ce trebuie să fim atât de singuri? Suntem atât de mulţi oameni pe lumea asta, toţi avem nevoie de altcineva şi totuşi ne izolăm. Pentru ce? Oare Pământul se roteşte numai pentru a ne alimenta singurătatea?”

Dacă romanul vă pică în mâna, citiţi-l. Dacă nu, n-aţi pierdut nimic.

http://www.pediverse.ro/despre-mine/

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *