Iubirea, între agonie şi extaz

iubire extazFiecare dintre noi am experimentat perioade de maxim extaz, când existăm numai pentru celălalt, când lumea întreagă se restrânge la o singură persoană, când respiraţia încetează odată cu separarea la mai mult de 1 metru faţă de persoana iubită.
Senzaţie de abis infinit, măsurată în sus, când trupul devine imponderabil şi ştii că oricând ai vrea, poţi zbura în înaltul cerului, numai acolo iubirea ta imensă ar putea avea loc.

Unii cercetători spun că această stare este dată de efectul substanţei PEA care sporeşte fluxul de informaţii dintre celulele nervoase. Atracţia chimică pe care o simţim pentru cineva este datorată şi substanţelor dopamină şi norepinefrină. Dopamina te face să te simţi bine şi norepinefrina stimulează producţia de adrenalină. Ceea ce îţi face inima să explodeze în mii de fărâme ca apoi să se recompună într-o mare de sentimente.

Pe măsură ce relaţia avansează, dispare atracţia însă un nou grup de substanţe preiau conducerea. Este vorba de endorfine, care reprezintă o adevărată răsplată chimică. Endorfina, asemeni morfinei, te calmează şi te face să simţi plăcerea intimităţii, te face să îţi doreşti să depinzi de cineva, să simţi căldura unei alte persoane şi să treceţi împreună prin experienţele oferite de viaţă. Endorfinele nu creează starea de entuziasm şi încordare ca PEA, ci o stare mult mai stabilă, care dă dependenţă.

Când partenerii sunt departe unul de altul, lipsa endorfinelor creează starea de „sevraj relaţional” (despre care vom vorbi într-unul din articolele viitoare) pe care fiecare dintre noi am experimentat-o cel putin o dată: dor intens, lipsa apetitului, lipsa somnului, gânduri care roiesc în jurul persoanei iubite…Şi ştim că putem merge pînă la capătul pământului pentru a ajunge în aceeaşi zonă restrânsă cu persoana iubită. Doare distanţa pusă de spaţiu între tine şi el/ea, doare timpul scurs separat. Şi numai vocea, atingerea, privirea, pot fi adevărate leacuri pentru rana sufletului.

Pentru starea asta, românii au un cuvânt – DOR – care descrie atât starea de dragoste, pasiune, nostalgie, cât şi starea de suferinţă, durere. Însă nimic nu poate opri trecerea noastră prin lumea iubirii.
Atracţie, plăcere sau durere, etape atât de minunate, care ne fac atât de umani şi de speciali!

Experimentaţi de câte ori aveţi ocazia, bucuraţi-vă de fiecare clipă de extaz sau agonie, pentru că este dovada că sunteţi VII, că inima voastră pulsează şi creierul lucrează! Fiţi fericiţi pentru fiecare atingere, respiraţie, privire a partenerului sau psrtenerei, pentru că sunt momente unice şi miraculoase!

Daniela Tudor  – psiholog, psihoterapeut

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.