Pe cartea asta am dat banii degeaba, punându-mi mari speranţe în savoarea ei, după ce am citit recenzii laudative despre cât de minunată e. Partea cea mai interesantă a cărţii am aflat-o înainte s-o cumpăr, dar am insistat cu cheltuiala. Şi anume: autorul (Arnon Grunberg) – deja cunoscut pentru mai multe scrieri, a pubicat-o iniţial sub pseudonim (Marek van der Jagt). Cartea a primit premiul pentru cel mai bun debut. După un an s-a aflat adevăratul nume al autorului, iar Arnon Grunberg mai fusese o dată premiat pentru “cel mai bun debut” cand a publicat prima carte cu numele real. Distractiv este că un critic literar a afirmat despre Marek van der Jagt că „e mai bun decât Grunberg„! Şi uite-aşa, din laudă în laudă, se vând cărţile proaste. Sau, ca să fiu diplomată, cărţile banale…
Istoria calviţiei mele are din loc în loc ceva umor (cam negru, dar umor). În rest, o adunătură de frustraţi, unul mai ciudat decât altul, dar toţi fără sare şi piper. Personajul principal – Marek, adolescentul povestitor – are o obsesie cu maică-sa – pe fiecare pagină apar minim 2-3 referiri la “mama” – obsesie mai puternică decât calviţia precoce. De fapt, cred sincer că personajul principal al cărţii este maică-sa, nu el. Ea trăieşte foarte “spumos” şi tot ea emite fraze inteligente. Una dintre ele: „Oamenii trebuie să fie folosiţi, altfel au trăit degeaba”. Despre Marek aflăm că are un penis mic, motiv pentru care ia nişte pastile crescătoare de penis. De la pastile îi cade părul, iar până la finalul cărţii rămâne şi chel, şi cu micimea. Şi e supărat. Ei da, cine n-ar fi?
Cât despre autor, Arnon Grunberg este un scriitor apreciat, cu multe romane publicate şi o sumedenie de premii încasate. Poate că aşa este, dar dacă vreţi să-l citiţi, alegeţi alt roman, nu pe acesta!
Pingback: Prin blogosfera literară (22 – 28 iunie 2015) | Recenzii filme si carti