Încă o zi, de Mitch Albom

inca o zi Va suna morbid ce voi spune acum, dar poate ne trezim din iluzia de nemuritori în care ne relaxăm cu inconştientă. Nu acceptăm moartea, nu ne place gândul la ea, chiar fugim superstiţios de acest subiect. Ştim că există, dar este ceva ce li se întâmplă altora, nicidecum nouă. Şi amânăm manifestările noastre, cele mai intime şi mai frumoase, spre un viitor incert. Amânarea aduce la braţ cu ea şi regretele. Că n-am spus, că n-am făcut, că n-am simţit, că n-am gândit “atunci” şi, ca nişte veritabili restanţieri, ne mai dorim Încă o Zi!
Încă o zi până la plata taxelor, a ratelor, încă o zi până la examen, încă o zi de concediu, încă o zi cu cei dragi.

Charley Benetto – un om obişnuit, ca noi toţi – devastat de înfrângeri trecute, decide să intre în comă. Asta pentru că nu i-a reuşit sinuciderea – încă un eşec! Şi, ca orice comă care se respectă, ea se instalează cu inventarul viziunilor, trecute sau viitoare, amestecând realul cu irealul, spre iluminarea totală şi benefică a posesorului.

Încă o zi este romanul întâlnirii lui Charley Benetto cu mama sa, la graniţa dintre lumi. Strania revedere îi stârneşte lui Charley amintiri dureroase dar duioase şi îi oferă răspunsuri la întrebări pe care, cândva, a refuzat să le asculte. Mama prezenta aproape pe fiecare filă, e descrisă realist cu bune şi cu rele. E mama care îşi iubeşte copiii şi se sacrifică pentru ei, fără a cere recunoaştere şi apreciere; care în final poate spune că a făcut exact ce a vrut: a fost mamă. E mama puternică şi înţeleaptă care ştie descurca şi căsătorita şi singură. Interesante şi relevante sunt capitolele-amintiri, scrise alternativ, aproape obsedante ca o picătură chinezească: “Ziua în care mama a fost alături de mine” – un balsam pentru fiu şi “Ziua în care eu n-am fost alături de mama” – o rană pentru mamă. N-au contat, rănile n-au diminuat iubirea ei necondiţionată pentru Charley!

Ca în fiecare scriere a sa, Mitch Albom ne atinge cele mai sensibile şi mai ascunse corzi ale sufletului. Citind cărţile lui, am senzaţia că un pitic invizibil îmi scormoneste sufletul şi gândurile, dând în vileag ceea ce credeam că e secret. Secretul lui Policchene – trăiri şi sentimente, gânduri şi senzaţii ce le credem foarte personale, dar care, de fapt, sunt uman-generale.
Încă o zi ne arată grandoarea fiecărei clipe petrecută cu cei dragi. Oare când vom învăţa să trăim această grandoare?
Trebuie să îi laşi pe oameni aproape de tine. Trebuie să laşi cale liberă spe inima ta.”
“O zi petrecută cu un om pe care îl iubeşti poate schimba totul”

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.