Implantul de fericire

fericire De acasă până la birou, nu am de parcurs mai mult de jumătate de kilometru. Proximitatea mării mi-a determinat paşii să parcurgă această distanţă pe jos, lucru rar înţeles de presiunea timpului unic direcţionat. Am lăsat maşina să se odihnească un timp în garajul sigur, pentru ca eu să profit de micile întâmplări care îmi ies, de neunde, în cale în fiecare zi. Frânturi de viaţă, frânturi de destine, din care mintea mea dornică să lucreze mereu poate scoate poveşti, lecţii, metafore . Astăzi, altă lecţie…
În curgerea lină pe străzile citadine, îmi plimb privirea peste clădirile noi sau vechi, peste spaţiile care te invită să le închiriezi, peste firmele care îşi laudă cât mai frumos afacerea: “birou de mediere“, “magazin alimentar“, “instalaţii electrice” …multiple faţete ale unui oraş în plină mişcare.
Număr până la birou 6 saloane de înfrumuseţare. O clinică dentară. Multe bănci. Două oficii poştale. Toate acestea îmi bucură mintea, în saltul către un viitor în care iată, banii nu uită să circule.

În drumul meu, nu găsesc însă nici un magazin pentru vânzarea de bucurie. Nici o clinică în care să îmi perii tristerea, nici o bancă în care să-mi fac un cont de răbdare. Prea multe saloane de înfrumuseţare, şi prea puţină frumuseţe interioară….Prea multe medieri şi prea puţină înţelegere. Prea multe instalaţii electrice şi prea puţine relaţii electrizante.

Mă întristează constatarea că prefer să am atenţia mai degrabă pe unghiile rafinat înroşite în fiecare lună decât să îmi pilesc cuvintele dure sau să-mi şlefuiesc atitudinea ostilă. Investesc constant în ore de atenţie străină care îmi masează pielea, şi uit să sap adânc după stările de bine. Prefer să îmi coafez părul decât să-mi tai din orgoliu. Ştiu! şi totuşi, din calea mea, mă abat cele 6 saloane de înfrumuseţare şi nici o clinică de frumuseţe interioară.

Ne-ar fi uşor să cerem operaţii delicate de îndreptare a firii strâmbe. Ne-ar fi comod să avem la îndemână pensete agile cu care să scobim furia, ne-ar fi atât de bine ca laserul să poată tăia profunda tristeţe, atât de adânc înrădăcinată! Ce bine ar fi ca numai aşa, la comandă, să poţi dormi anesteziat şi să revii cu fericirea deja implantată! “Vreau două inimi iubitoare!“, “Vreau doi ochi care să vadă numai binele“, “vreau o ureche cu care să aud aprecierile pe care ceilalţi nu mi le spun“.
În inteligenţa lui nemăsurată, Dumnezeu a lăsat însă ca pentru lucrurile importante noi să muncim, să le ştim valoarea. Nu-i uşor, operaţiile pe suflet sunt apanajul personal, atât de greu şi lent de învăţat.
Astăzi, mă opresc puţin, să-mi fac un implant de fericire. Tu?

Daniela Tudor – psiholog, psihoterapeut

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.