Două lozuri – film 2016

Doua lozuriNu mă bulucesc la filmele româneşti, iar din cele câteva văzute până acum, mai ales după ’90, puţine m-au impresionat. De plăcut, nu mi-a plăcut niciunul, dar vreo două m-au impresionat (4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile şi Moartea dlui Lăzărescu). În rest, până şi cele declarate vesele au fost cam triste…Cu Două lozuri a fost altfel. M-am dus la cinema să-l văd de curiozitate, din cauza (sau datorită?) sabotajului aplicat acestui film pe IMDB – site de referinţă cam pentru tot ce mişcă în cinematografia mapamondului.

Sabotaj trântit prosteşte de nişte români ofticaţi, adepţi ai practicii “să ne dăm cu stangu’-n dreptu’”. Alte naţii, mai sănătoase emoţional, ar jubila să aibă pe IMDB un film de nota 8.9. Noi, nu! De ciudă că un puşti laudăros joacă vreo 5 minute în acest film, o gaşcă de inepţi ordonaţi şi supuşi unui inept-şef s-au îngrămădit la uşa IMDB-ului să lovească cu note de 1 în filmul Două lozuri. Aşa încât, în câteva ore, nota a scăzut la 5,6. Proastă inspiraţie din partea inepţilor înarmaţi (pe nedrept) cu tastatură şi internet! La cât de dăştepţi se cred, ar fi trebuit să ştie că reclama negativă tot reclamă e. Fără acest act de maximă prostie, poate că n-aş fi aflat despre film, sau l-aş fi ignorat cu eleganţă.

Filmul Două lozuri merită toată atenţia şi mai mulţi bani decât am dat eu pe bilet. Mi-a plăcut! În sfârşit un film bine filmat, fără timpii morţi ce te scot din sărite, cu un sonor clar, imagine impecabila şi dialog răspicat. Regizorul Paul Negoescu şi directorul de imagine Ana Draghici au realizat un film relaxant, amuzant, neaoş. Umorul este latura predominantă a filmului, însoţit de ironie subtilă şi faze hazlii. Un film rupt din viaţă – din viaţa unui orăşel amărât de provincie, cu oameni banali aflaţi într-o situaţie hilară.

Cei trei actori care fac tot filmul – Dragoş Bucur, Dorian Boguţă şi Alexandru Papadopol – joacă demenţial. Demenţial de natural, de veritabil. Dialogul lor – pe alocuri picant fix cât trebuie – are tonul românului obişnuit. Nimic fals, nimic „americănesc”, nimic forţat în jocul celor trei. Iar personajele secundare şi toată atmosfera acţiunii sunt în acord cu ei. La câteva scene am ras cu lacrimi. Sincere! Iar finalul este apoteotic, gen „nu se poate, asta-i chiar culmea!” Şi multe râsete în sala de cinema. Două lozuri – un film de nota douăzeci.

Update – demersul răutăcios al inepţilor a fost în zadar. Nota filmului a urcat la 8,3. Pentru că merită!

http://www.pediverse.ro/despre-mine/

2 Comments

  1. Pingback: Două lozuri - Filme care merita vazute

  2. Barbalata Mirela

    M-ai facut curioasa!!!! Mersi 🙂

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *