Două filme de ocolit – adică proaste!

birdSunt abonată la Netflix și, în general, îmi plac filmele și serialele difuzate de această rețea. Iar când petrec ceva timp vizionând filme am o singură pretenție: să rămân cu ceva în urma vizionării. Mai puțin mă interesează notorietatea actorilor sau a regizorului. Am văzut filme excelente cu actori obscuri și filme de Oscar care m-au călcat pe nervi. Toate astea, evident, după gusturile și așteptările mele – că nu-s vreo somitate în critică cinematografică.

Când apare genericul de final apar întrebările: mi-a plăcut? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce? Ce am câștigat văzând acest film? Chiar dacă nu-i o capodoperă, un film (și aici includ și serialele) poate fi amuzant, relaxant, motivațional, emoționant, interesant sau de-a dreptul ”wow!” – ăsta îți rămâne în cap zile-n șir.

Am avut proasta inspirație ca în decurs de o săptămână să văd 2 filme proaste, ambele pe Netflix. Iată de ce le-am ales și de ce nu mi-au plăcut:

Bird box – film prost

L-am ales pentru că Sandra Bullock. Îmi place actrița asta, am încredere în Netflix, și-atunci de ce nu? Mai ales că era un film nou. De groază, adică genul horror. Și prost, ceva de groază!

O entitate din aer – nu se știe de ce și de unde a apărut, îi înnebunește pe toți oamenii pe care-i atinge aducându-i în pragul sinuciderii sau determinându-i să omoare în stânga și-n dreapta. Dacă îți astupai ochii, entitatea asta nu te putea influența. Deci au scăpat ăia cu pleaopele mai lăsate. După decimarea populației, evident că puținii rămași s-au împărțit în ăia buni – care se legau la ochi ca să scape de belea și ăia răi care erau atât de răi încât nici calamitatea asta nu i-a nimicit. Nu se știe de ce n-au crăpat, chiar dacă aveau ochii deschiși și cam ciudați, așa, reflectorizanți.

Și se aleargă unii pe alții, și se luptă ăia buni cu ăia răi până când vedeta noastră Sandra, cu cei doi copii din dotare, legați toți la ochi, fug pe un drum plin de capcane și primejdii pentru a se salva. Sigur că, așa orbește, reușesc să treacă de toate capcanele și ajung în singurul loc rămas curat – un fel de rai pe pământul devastat: o școală de orbi. Și gata. Lumea fericită, păsărelele cântă, the end. Nu știu ce învățătură să trag din filmul ăsta. Că dacă umbli legat la ochi nimerești bine?

Christine – un film și mai prost

christineBiografic, adică povestea jurnalistei Christine Chubbuck, petrecută prin anii ’70. M-a tentat pentru că îmi plac poveștile cu jurnaliști, mass-media, presă, de-astea. Nu m-a impresionat nimic la filmul ăsta, am rămas cu senzația că a fost făcut degeaba. O fătucă cam sărită de pe fix vrea să fie jurnalistă la tv. Și după câteva emisiuni cam anoste vrea să fie promovată, să citească știrile. Șeful ei, un tip realist, îi tot zice că nu-i bună, că mai are de schimbat una-alta, de perfecționat, de învățat. Și ea, ambițioasă, înfocată și grăbită, uitând să-și ia pastilele, se supără. Ca să se răzbune pe toată lumea care nu-i cântă în strună, ajunge la o emisiune de știri și-și zboară creierii în direct și la oră de maximă audiență. Pe un post tv obscur. Gata și cu ăsta. Nu știu ce a fost așa extraordinar la povestea asta de s-a făcut un film. Fătuca aia ori ar fi ajuns într-un ospiciu, ori s-ar fi împușcat acasă, tot rău ar fi sfârșit-o. Faptul că s-a împușcat la tv, în direct, mi s-a părut un teribilism de prost gust. Pentru care nu-i nimeni vinovat, doar ea.

Când scriu despre filmele văzute, îmi place să postez și un trailer care poate convinge pe cineva să vadă filmul. Nu e cazul acum, în opinia mea cele două filme nu merită vizionate.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.