Despre imigranţi, fără bullshit şi fără isterii

În plin tsunami de bullshit umanitarist şi de isterie creştină, pe post de condiment din partea cealaltă, s-a întâmplat să ajung prin Budapesta. Şi pentru că năravurile vechi dispar greu, nu puteam să stau cuminte la câţiva kilometri de locul care a produs ştiri în perioada asta, fără să arunc o privire. Cu un pic de cinism, aş putea spune că Ungaria şi-a mai adăugat un obiectiv turistic pe hartă – gara Keleti şi populaţia care o ocupă, mai nou.

Ce am văzut acolo: foarte, foarte mulţi oameni tineri – sau, oricum, în putere, dacă pe cei de 40+ nu-i mai putem numi tineri (ei, na!). Îmbrăcaţi nu neapărat bine, dar nici rău: mai degrabă normal, cum vezi şi pe stradă; nu arată ca nişte oameni fugiţi de-acasă în puterea nopţii scoşi cu puşca-n spate de Gestapo, doar cu hainele de pe ei şi cu o basma în care au înnodat doi galbeni primiţi de la bunicu’.

Da, arată obosiţi şi neraşi, chestii fireşti atunci când trăieşti o vreme prin gări şi porturi, dar dacă n-ai şti despre ce-i vorba şi dacă nu i-ai vedea adunaţi cu miile în acelaşi loc, ci câte doi-trei pe stradă, nu ţi s-ar părea nimic în neregulă cu ei. Am văzut backpackers care arătau infinit mai dezolant. Cu impresia asta vizuală proaspătă în minte, am decis că am dreptul să-mi exprim şi eu părerea. Şi am identificat, ca la o şedinţa corporatistă cu power-point-uri, nişte probleme.

1: problema semantică
Nu vorbim de refugiaţi, ci de imigranţi.
Dacă-i voba de sirieni, e la mintea oricărei găini care-i în stare să se uite pe o hartă că n-au plecat ieri cu barca din Siria şi au ajuns în Grecia. Dacă pleci cu barca din Siria, ajungi în Cipru, în cel mai fericit caz (btw, câţi refugiaţi au ajuns în Cipru?). În cel mai nefericit caz a) te duce curentu’ înapoi, iar în cel mai nefericit caz b) te duce mult spre sud, unde te convinge marina israeliană că mai bine cauţi curentul de la punctul a).
Refugiaţii se refugiază. Zecile de mii de indivizi care azi umplu gara din Budapesta, porturile din Grecia şi Italia şi pădurile din Serbia nu se refugiază. Ei nu fug pur şi simplu de războiul de acasă într-o ţară unde nu-i război: nu, ei vor să meargă în Germania. Explicaţie ca pentru proşti: dacă eşti refugiat politic (adică te fute dictatoru’ de acasă că vorbeşti chestii care nu-i plac), vrei să ajungi într-o ţară în care poţi vorbi liniştit. Orice ţară în care poţi vorbi liniştit. Dacă eşti refugiat din motive de război, orice ţară în care nu-i război ar trebui să te mulţumească. În Grecia nu-i război, last time I checked; nici în Macedonia, cu atât mai puţin în Ungaria. Nici măcar în Turcia nu-i război (abia acolo putem spune că s-au refugiat la un moment dat). Dar nu, prietene umanist, pentru “refugiatul de război” sirian, afgan sau ce-o mai fi el, pacea (adică elementul care se presupune că îi lipsea şi de-aia a fugit de acasă) nu-i suficientă: ea trebuie neapărat să vină la pachet cu un ajutor financiar generos, cum Germania poate oferi, iar Grecia sau România, nu. Deci vorbim ori de refugiaţi cu pretenţii (să bage ăia la ONU o categorie specială, zic), ori de imigranţi – altă variantă nu există.

2: problema demografica
Adică aia care derivă din prima constatare de mai sus: avem de-a face cu oameni tineri, nu cu bătrâni a căror ultima şansă în faţa urgiei e să fugă. Oameni în putere care sunt în stare să ţină o puşcă în mâna (şi sunt convins că 90% dintre ei ştiu s-o şi utilizeze), ca să-şi apere neamul, satul, râul, ramul etc. de duşman, indiferent cum se numeşte el. S-o iei la fugă lăsându-ţi în urmă familia (las’ să-i împuşte pe ei, nu?) poate fi eficient, dar eu nu ţi-aş da o medalie pentru asta. Mai ales dacă mă gândesc la istoria dezastrului în care s-a scufundat ţara aia: întâi ne dăm cu fundul de pământ că vrem “primăvară arabă” (yeah, că n-aveai televizor, ca să vezi ce a însemnat asta peste tot, fără excepţie) deşi – let’s face it – al-Assad nu-i nici pe departe cel mai bau-bau din regiune; îi lăsăm cu ocazia asta pe toţi cretinii fundamentalişti să preia bucăţi de ţară (că deh, luptau pentru democraţie, right?), cretini care se transformă în ISIS şi duc bucăţile alea de teritoriu fix în Evul Mediu, iar acum ne smiorcăim că oamenii răi nu ne lasă în pace şi o tulim. Păi, anul ăsta au traversat Mediterana 300.000 de oameni. Aparent, majoritatea sirieni. Să zicem 200.000. Dacă reprezentarea demografică e aia pe care am văzut-o eu în gara Keleti, înseamnă 120.000-150.000 de oameni apţi de luptă. 6 divizii, două corpuri de armată. Oare dacă s-ar fi organizat la fel de bine să lupte cum s-au organizat să plutească, n-ar fi fost posibil să dea cu ISIS de pereţi în cel puţin vreo două oraşe, aşa? În Palmira, de exemplu, ca să salvăm nişte chestii pe care nimeni nu le va mai putea reface vreodată? Şi nici măcar nu vorbesc de faptul că, în total, potrivit cifrelor pe care le-am găsit, au plecat din ţară cel puţin 3 milioane de sirieni – adică, să zicem cu indulgenţă, 800.000 de bărbaţi capabili să apese un trăgaci. Două armate! Organizează-te, coae, că-i ţara ta! Rupe-le capu’ fanaticilor ălora, că ăia-s prima problemă (da, asta înseamnă că te aliezi într-un fel cu guvernul, dar îţi faci şi tu o ordine de priorităţi), după care o să şi ai un alt ascendent în discuţiile cu armata oficială, dacă în continuare te mai fute la neuron subiectul. Da, ştiu, e mult mai comod s-o tai, poate că şi eu aş face la fel, poate nu, dar nici măcar eu mie nu mi-aş da un premiu sau un ajutor social pentru gestul ăsta. Sunt nişte femei kurde care luptă cu ISIS (şi cu turcii în spate, că poate n-au suficientă activitate uneori), mi s-ar face ruşine numai gândindu-mă la o posibilă comparaţie cu ele.

3. problema “şi dacă-s imigranţi, ce?”
Şi nimic. Sunt un susţinător etern al dreptului oamenilor de a emigra; şi europenii au emigrat de-a lungul secolelor, românii au fost campioni în ultimele decenii, şi eu sau tu poate o să ne mutăm dincolo de un ocean sau altul, emigraţia în sine face bine omenirii. Daaar! Dacă emigrezi, îţi asumi statutul ăsta, cu tot ce presupune el. În primul şi-n primul rând, presupune că nu primeşti bani de pomană şi de milă, aşa cum primeşte un refugiat. Eu nici românaşilor care o freacă pe aici prin ţară nu le-aş da vreun ban, să fie clar – şi subliniez asta ca să nu aud chestii de genul “păi oricum întreţinem atâţia asistaţi care beau alocaţia, ce mai contează o mie în plus?”.
Când emigrezi, îţi asumi faptul că te întreţii dacă eşti capabil – iar dacă nu, pleci înapoi (sau în altă parte), acolo unde competenţele tale merită plătite. Dacă nu pleci singur, eşti urcat în avion şi trimis înapoi. Şi nu comentezi.
În al doilea rând, pentru că tu alegi să emigrezi în locul X, înseamnă că îţi convine locul X, cu toate regulile bune şi rele pe care le are el acolo. Nu vii la mine în curte pentru că-i mai bine decât la tine în curte, iar după un an începi să-mi explici cum ar trebui să fie la mine în curte ca să semene puţin cu a ta. Nu, amice: când descoperi că nu-ţi mai place cum arată curtea în care ai venit de bună-voie, tot de bună-voie te îmbraci şi pleci. Principii valabile pentru oricine, indiferent dacă-i sirian, congolez, american, australian, român, ţigan român sau ţigan finlandez. “Toleranţa” aia atât de mult clamată în ultima vreme nu înseamnă să-ţi accept pretenţiile de a schimba regulile de la mine de-acasă după ce te-am primit ca musafir.

4. problema “bine, băi, da’ unii chiar sunt refugiaţi”
Perfect de acord, unii chiar sunt. Şi ălora zic să li se dea statutul de refugiat. Cu o menţiune însă: în momentul în care cauzele fugii lor de acasă (război, dictatură, lipsă pastă de dinţi cu aromă de scorţişoară etc.) au încetat, statutul de refugiat încetează şi el. Şi ne luăm rămas-bun. Sau devin imigranţi, dacă se încadrează la punctul anterior.

5. problema culturală
Nu-s de părere că o cultură e mai şmecheră decât altă, fiecare are rolul ei în mix-ul ăsta cultural în care până la urmă oricum o să ne amestecăm toţi. Iar fanaticii ortodocşi nu-s cu nimic mai breji decât fanaticii musulmani sau decât fanaticii shintoisti, că tot un soi de terorism e şi să tot delirezi pe tema lu’ Arsenie Boca. Atât doar că unele culturi sunt pur şi simplu incompatibile cu altele, cel puţin în spaţiul public. Ce face fiecare acasă, e treaba lui.
Şi cultura ţigănească, aia tradiţională, e incompatibilă cu civilizaţia europeană modernă, că nu-i lesne să împaci măritişul la 13 ani cu legea care nu-i de acord cu minorii care fac sex. Darămite când trebuie să împăcăm o figura acoperită complet, cu un control al documentelor la aeroport, de exemplu. Btw, cam ca ce chestie refuză imigranţii din Ungaria să fie înregistraţi şi amprentaţi? Ca să dea o dovadă a dorinţei lor fierbinţi de integrare?
Până când fiecare dintre culturile de pe planetă o să se maleabilizeze suficient încât să ajungă la un nivel în care să poată funcţiona una lângă cealaltă (şi, într-un final, să se transforme în mix-ul de care vorbeam mai devreme), va mai trece timp. Deocamdată avem exemple de indivizi născuţi şi crescuţi în Europa, la a doua, a treia generaţie, care nu-şi găsesc locul în cultura locală. Unii au pus mâna pe armă şi au împuşcat nişte caricaturişti, alţii şi-au luat un bilet până în Siria sau Irak şi au pus acolo mâna pe armă.
Şi ajungem iar la principiul de la punctul 3: când ajungi într-un loc, te supui regulilor locului sau dispari. În India nu mănânci vită, în Arabia Saudită nu mănânci porc, în Somalia nu mănânci! – astea-s regulile. Îţi convin, stai cât vrei; nu-ţi convin, caută-ne prin altă parte. Nu merge să-ţi convină doar o parte din reguli (ajutoarele sociale, de exemplu), iar pentru restul să faci scandal. Iar procedura ar trebui să fie simplă: când faci scandal, dispari. Îţi instalezi cortul la marginea oraşului deşi legea spune că n-ai voie? Dispari! Dai muzica tare noaptea şi îi deranjezi pe toţi ceilalţi cu manelele tale de căcat? Dispari! Mă ameninţi că-mi tai capul dacă nu-mi ascund părul sub o scufie? Dispari!
Integrarea e o chestie grea în general, care devine absolut imposibilă atunci când individul sau grupul respectiv refuză să se integreze. Avem un exemplu etern în [semi-]nomazii care împânzesc Europa de sute de ani.

6. problema de la punctul 5, cu pusul mâinii pe armă
Musulmanii nu-s terorişti prin natura lor, asta să fie clar. Există şi printre ei tâmpiţi şi oameni care profită de tâmpiţi, cum există printre toţi ceilalţi, iar proporţia tinde să fie cam aceeaşi la nivel planetar. Dincolo de chestiile clinice, că nu despre ele vorbim, singurii factori care influenţează la scară mare proporţia de tâmpiţi violenţi sunt gradul de instrucţie şi bunăstarea. Cu cât ai mai puţină şcoală, cu atât tinzi să te bagi în mai multe şi mai mari căcaturi. La fel, cu cât eşti mai sărac, cu atât îi e unuia mai uşor să te convingă să te bagi în căcaturi. De asta e mai uşor să înrolezi terorişti în suburbiile Parisului decât în Abu Dhabi.
Acum vorbim de câteva sute de mii de indivizi teoretic fără bani, posibil fără calificări care să le dea acces la piaţa muncii, sigur fără studii recunoscute aici, probabil doritori, după ce vor obţine un statut cât-de-cât stabil, să-şi reîntregească familia cu alţi membri aflaţi în aceeaşi situaţie. Avem, aşadar, de-a face, într-o proporţie covârşitoare, cu nişte candidaţi cu şanse mari la suburbii insalubre, la sărăcie şi la inadaptare socială, cu toate frustrările şi reacţiile care decurg din asta. Aderarea la mişcări violente fiind una dintre reacţii. Nu insinuez că 300.000 de imigranţi o să se transforme în 300.000 de terorişti, no way. Dar, you know, e suficient unul într-o zi proastă (sau bună – depinde, ca de obicei, de care parte a pulii te afli). Şi nici măcar nu vorbesc despre cei care au venit de la bun început cu idei de-astea în cap – am fi naivi să credem că nu s-au infiltrat măcar câţiva printre toţi naufragiaţii din ultimele luni.
Şi oricât şi-ar da ochii peste cap umaniştii internetului, soluţii-minune nu există. Că nu poţi să le dai tuturor câte 2.000 de euro lunar până la sfârşitul vieţii doar ca să nu se simtă neadaptaţi şi neajutaţi. OK, cine vrea să adopte câte un imigrant (aş vrea să văd şi chestia asta, cât o să dureze şi cu ce rezultate; adică nu-i mai da statul 2.000 de euro pe luna, îi da un cetăţean casă, masă şi eventual maşină şi bani de benzină, ca să se simtă integrat), n-are decât. Cu o condiţie, totuşi: să răspundă în solidar cu individul, dacă face vreo boacănă – aşa cum răspund părinţii pentru copiii minori. Oricum, cred sincer că noţiunea de “adopţie” în cazul ăsta e o glumiţă care dă bine la public, dar fără absolut nicio şansă de reuşită (exceptând, desigur, câteva cazuri izolate). Exact la fel cum e şi ideea Papei, pe aceeaşi linie: hai c-aş vrea să văd grupuri-grupuri de şiiţi sirieni trăind în îngrijirea parohiilor catolice, fericiţi şi într-o deplină comuniune spirituală. Dar, încă o dată zic: dacă există cazuri în care funcţionează chestia asta, foarte bine şi frumos!

7. problema “mor suflete nevinovate, am văzut eu poză pe net”
Da, mor. Dar fă un efort să treci peste impactul vizual pe care se bazează orice asemenea încercare de a manipula brutal opinia publică într-o anumită direcţie (nu e primul caz de genul ăsta, try google) şi descoperă că dacă un copil moare, moare pentru că l-a dus tat’su pe o barcă de cauciuc, fără vestă de salvare, fără nimic, fugind (de cine?!) dintr-o ţară în care nu-l ameninţă nimeni (Turcia). Oricât ar spune şefu’ la turci (plin de tupeu, de altfel), anti-europenii de serviciu şi plângăcioşii că Europa e de vină pentru moartea băiatului ăla, vina aparţine în totalitate – şi nu neapărat în ordinea asta – jihadiştilor care au obligat familia să plece de acasă acum un an, părinţilor care l-au urcat pe barcă şi Turciei.
Btw, cam toată lumea occidentală se fereşte să spună cu subiect şi predicat ce e deja evident – că na, Turcia e mare, e vecină şi aliată, cu o poziţie strategică pe care nu poţi s-o ignori, cu minorităţi mari presărate prin Europa şi cu o armata uriaşă. Aşa de uriaşă şi de performantă încât, brusc, apele teritoriale au devenit mai uşor de penetrat de nişte biete bărci cu vâsle decât ţărmul lacului Amara într-o seară de marţi. Ei, ca să vezi! Pur întâmplător, fără absolut nicio legătură cu şpăgile care se învârt în domeniul traficului de persoane, cu dorinţa de a da o muie Europei şi cu speranţa de a scapă de nişte indivizi oricum nedoriţi, mai ales dacă-s puţin kurzi.
Şi asta după ce aceeaşi armata turcă i-a menajat flagrant pe ăia de la ISIS care zburdau în voie chiar pe lângă frontieră. Şi nu doar că i-a menajat, dar i-a şi ajutat, ţinând gloanţele pe ţeavă în spatele singurilor oameni din zona care luptau împotriva ISIS. Trebuie să ai mult tupeu ca, atunci când moare un băieţel (chiar kurd, dacă nu mă-nşel), a cărui famile a fugit din Kobane, un oraş în care au fost comise masacre la care nici n-ai clipit deşi se petreceau la doar câţiva km de tine, să declari că “Occidentul e responsabil”. Ironia face ca “sictir” să fie un cuvânt de origine turcă.
Ochii pe Ankara în perioada următoare, că jocurile la două sau mai multe capete pe care le face Erdogan s-ar putea să nu fie dintre cele mai plăcute pentru cei din jur.

8. problema “avem o datorie morală”
Avem un căcat. Cam ca ce chestie am avea noi, europenii, o responsabilitate morală în privinţa refugiaţilor sirieni, afgani sau de unde-or mai fi?! Şi nu-mi veni cu răspunsuri de genul “pentru că situaţia din Orientul Mijlociu se datorează politicii imperiilor coloniale bla bla”. În primul rând pentru că nu-mi aduc aminte ca Ungaria, România, Polonia şi, în general, două treimi dintre ţările UE să fi avut vreo colonie pe undeva. Ba nici măcar Germania n-a avut decât nişte bucăţele prin Africa (Tanzania, Togo), de unde azi nu prea emigrează nimeni. Şi chiar şi în privinţa statelor care au fost mari puteri coloniale: a se mai scuti de vina asta colectivă aruncată peste generaţii: cetăţeanul belgian de azi nu-i cu absolut nimic resposabil pentru ce a făcut regele lui acum 200 de ani în Africa, să fie clar. Dacă bunicul meu ar fi fost un criminal de război condamnat la Nurnberg şi mi-ai fi spus că am o responsabilitate în privinţa asta, ţi-aş fi recomandat s-o sugi. Fiecare individ major şi vaccinat răspunde în dreptul faptelor lui şi atât.
Sunt responsabili europenii doar pentru că – în ansamblu – sunt mai bogaţi şi prea leneşi ca să mai înceapă un război între ei?! Şi cam până unde se întinde responsabilitatea asta? În lume sunt zeci de ţări cu regimuri opresive, sărăcie, conflicte mai mari sau mai mici – motive din cauza cărora 60 de milioane de oameni şi-au părăsit casele. Îi primim pe toţi aici?
Iar dacă bogăţia e un criteriu pentru “responsabilitate”, de ce nu-s la fel de responsabile şi nişte ţări arabe sensibil mai bogate decât cele europene? Libanul dat ca exemplu pozitiv e o tâmpenie: în primul rând pentru că nu-i una dintre ţările bogate, iar în al doilea (de fapt în primul) rând pentru că acolo absorbţia de imigranţi din Siria are alte cauze: pe lângă faptul că are parte de o continuă criză politică internă care n-o prea ajută să reacţioneze în vreun fel, e singura ţară din regiune cu o populaţie şiită mare şi importantă (vezi Hezbollah), ceea ce face ca sirienii şiiţi, pe care jihadiştii sunni îi vânează cu drag şi spor, să se poată integra mai uşor. Şi uite-aşa ne întoarcem la punctul 5. Or, dacă ţări arabe, în care teoretic integrarea unor imigranţi din aceeaşi peninsulă ar fi mai simplă, refuză să accepte zeci de mii de sirieni pentru că nu vor să se trezească peste o luna, un an sau cinci, cu scandaluri inter-confesionale, celule violente şi suburbii sărace scăpate de sub control, ar trebui să presupunem că Europa, cu o cultură în anumite privinţe radical diferită de cea a imigranţilor, are într-un buzunar secret un fel de praf de stele care ar feri-o în mod miraculos de astfel de probleme? Mă îndoiesc. Profund.

Adevărul e că nu există o reţeta miraculoasă pentru situaţia asta. Adoptarea a sute de mii de oameni – fie de o ţară sau altă, fie de cetăţeni milostivi – nu rezolvă problema, ci doar creează probleme noi unde până acum nu existau. Orice om normal la cap ştie că, atunci când vrei să rezolvi ceva, te duci la cauză (adică acolo de unde pleacă toţi oamenii ăia), nu la efect. Dar pentru asta trebuie s-o laşi mai moale cu bullshit-ul şi cu isteriile.

Acest articol a fost preluat de pe blogul butnaru.eu

Oare ce sugereaza gestul copilului din acest clip?

 

2 Comments

  1. Nelu Preda

    Tare articolul, documentat și pertinent! Felicitări autorului și deținătoarei prezentului blog pentru preluare!

    Reply
    1. LG (Post author)

      Multumesc!

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.