Despre dragoste şi umbră, de Isabel Allende

indexCartea asta se putea numi oricum altfel. Nici aşa nu e rău, dar parcă îl parafrazează pe Marquez (“Despre dragoste şi alţi demoni”).

Da, în ea Isabel Allende vorbeşte despre dragoste şi despre umbră, despre bine şi rău, despre o viaţă în care nu vrei să vezi nimic urât – şi nu vezi! Şi despre altă viaţă în care, dacă eşti atent în jur, poţi vedea toate umbrele răului, tot urâtul care ne înconjoară. Oare cum e mai bine? Să fii fericit trăind în propriul univers, sau să ieşi din cocon riscând să suferi şi, mai ales, să lupţi pentru îndreptarea răului. Oare poate fi îndreptat? Nu cumva îndrepţi într-o parte şi răul apare în altă parte?

Astea sunt întrebările (existenţiale?) pe care mi le-a iscat Despre dragoste şi umbră. Povestea e frumoasă şi frumos scrisă, în stilul inconfundabil al Isabelei Allende – stil pe care-l savurezi lin, cu zâmbetul pe buze şi cu uimirea că fraze şi cuvinte obişnuite – dar scrise cu măiestrie – pot stârni emoţii.
Doar că povestea nu este impresionantă, aşa cum m-a obsnuit Allende. Unele romane ale ei mi-au lăsat amprente puternice în minte, aşa încât, doar când rostesc “Casa spiritelor” parcă deja simt atmosfera cărţii. Când mă gândesc la “Ţara mea inventată” invariabil mă pufneşte râsul – şi nu-i o comedie, dar e scrisă cu atâta ironie!…Şi tot aşa, fiecare roman al sau scos din amintire îmi trezeşte o reacţie.
Despre dragoste şi umbră mi-a lăsat impresia de banalitate. Se citeşte uşor şi plăcut. Dar nu e “wow!”
Dacă acest roman va pică în mâna, citiţi-l, e relaxant. Dacă nu, să n-alergaţi după el… 🙂

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *