Cronica unui spectacol dansant (lll)

cronica unui spectacolLa repetiţiile finale, uneori stau într-un colţ al sălii şi mă uit în jur. Toţi vorbesc, unii dansează, alţii îşi corectează paşii dificili, alţii îşi schimbă tricourile transpirate, beau apă, fac glume. O viermuială gălăgioasă pe un fond muzical, mereu altul – că se repetă pe rând. Când repetă “grecii” (grupa de dansuri greceşti), pe melodia lor îşi fac exerciţiul şi salseros, că n-au încotro, coregrafia trebuie repetată iar şi iar…Când repetă grupele de salsa, fetele de la belly-dance îşi verifică paşii dând din şolduri în zbomotul zorzoanelor de la costumele specifice. Drept să spun, bănuţii aia mi-au făcut găuri în creier – dar ce efect minunat au, ştim toţi!

Şi-apoi, dacă in gluma salsiştii se mai bagă la dansuri greceşti, sau grecii se joacă de-a salsa, ei bine, la belly-dance nu se încumetă nimeni! Nu oricine îşi permite luxul să dea unduitor din şolduri, umeri şi alte părţi ale corpului. Efectul, de fiecare dată, acelaşi: băieţii cu ochii bulbucaţi şi gura căscată, fetele cu gândul “fir-ar, de-aş putea şi eu să mă mişc aşa!”
Iar profa de belly-dance – Lavinia Giurcă – întrece orice aşteptări, e demenţială. Oare fata asta n-are oase deloc?!!

La pregătirea acestui spectacol am auzit în jur replici de tot soiul (pe unele le-am spus şi eu): “nu-mi iese figura aia / e greu să facem asta / am răcit, mâine nu pot veni / la naiba, am transpirat ca un porc / m-am buşit cu fundul de podea de mi-au sărit ochii / ţine priza, ce naiba, era să mă scapi! / prea încet, rămânem în urmă / îmi alunecă pantofii ca dracu’, o să-mi las creierii pe-aici / numără paşii, că altfel nu-mi iese / nu mi-ai dat prep! / uită-te în ochii mei când faci piruetele, ca altfel ameţeşti! / stai “placă”, încordează-te! / iar faci paşii mari, o să dăm în perete…”

După 3-4-6 ore de antrenamente şi repetiţii zilnice, toţi suntem praf de oboseală. Şi majoritatea dintre noi, cam nemulţumiţi că nu iese perfect! Vlad se supără că nu-i respectăm indicaţiile. Are dreptate, şi pereţii sunt cam nervoşi în zbuciumul ăsta. Iar după atâtea ore, oglinzile ne arată obosiţi, înroşiţi la faţă, ciufuliţi şi storşi…Chiar şi în astfel de momente, cineva tot mai are puterea să mai glumească, să facă o ghiduşie şi să relaxeze atmosfera.

(nici eu nu stiu ce, dar va urma)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.