Copilul lui Noe, de Eric-Emmanuel Schmitt

index1Copilul lui Noe este copilul unui război stupid şi crud.

Cel de-al doilea – nu că primul ar fi fost mai blând!
Joseph este evreu şi, la cei 7 ani ai lui, nu înţelege de ce ăsta e un defect. Nici nu ştie ce înseamnă a fi evreu. Ştie doar că părinţii încearcă să-l ascundă, iar binefăcătorii îi schimbă numele. Ştie doar că, după o viaţă normală în familie, deodată se trezeşte printre străini, învăţat să mintă.

În goana de a-şi salva copilul de la moarte, părinţii îl încredinţează pe Joseph părintelui Pons – preot catolic decis să lupte în felul său împotriva naziştilor.

Lecturând acest roman, cititorul intră în gândurile lui Joseph – un monolog interior emoţionant, naiv, dar inteligent, punctat cu umor şi ironie. În naivitatea lui, micul om nu-şi dă seama ce mare dramă trăieşte. Ameninţat permanent cu moartea – venită prin bombe sau Gestapo, Joseph petrece 3 ani sub tutela părintelui Pons, în compania prietenului Rudy şi cu admiraţia pentru curajoasa farmacistă Marcelle, protectoarea copiilor pentru care-şi riscă viaţa zilnic.

Până aici, o altă poveste despre război şi atrocităţile naziştilor. Chiar dacă emoţionant, nimic nou!  Noutatea şi interesul apar când Joseph descoperă locul ascuns al părintelui Pons. Într-o pivniţă, în mare secret, părintele Pons încearcă să….dar asta vă las pe voi să aflaţi.

Şi pentru că Joseph nu prea ştia ce-i religia, şi pentru că părintele Pons fix cu asta se ocupă, inocenţa lui Joseph ne apare dezarmant de pragmatică: “Când mă străduiam să prind cuvintele, sensul depăşea capacităţile mele intelectuale. Dumnezeu era unul, apoi doi – Tatăl şi Fiul – şi uneori trei – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Cine este Sfântul Duh? Un văr? Deodată, panică, se făceau patru! Parohul de la Chemlay mai adăugase şi o femeie, Fecioara Maria. Încurcat de această multiplicare subită a dumnezeilor, am abandonat joacă asta cu familiile….
Interesant cum, în termini simpli, uneori subtil-parodici, Eric-Emmanuel Schmitt ne înfăţişează un acelaşi Dumnezeu perceput diferit în atâtea variante religioase. Şi cum, tot subtil, ne sugerează că nu contează religia, nici dogmele, nici ritualurile. Contează doar credinţa şi raportul direct om-divinitate. Desigur, doar când omul crede în divinitate.

Cum se termină aventura lui Joseph, descoperiţi citind Copilul lui Noe!

Un citat ce ar putea fi definiţie:
–    Creştin? asta înseamnă contrariul evreilor?
  –    Contrariul evreilor înseamnă nazist.”

http://pediverse.ro/despre-mine/

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *