Ce am învăţat de la varză

varzaDacă trăiţi în România, ştiţi că mâncarea de varză este o bună tradiţie a bucătăriei noastre. Aşa încât, m-am hotărât şi eu să respect obiceiul şi mi-am pus pe lista meniului de astăzi “varză la cuptor“.

Pentru că tocatul verzei s-a dovedit a fi plictisitor, activitatea asta mi-a dat răgaz pentru ca imaginaţia şi partea metaforică să se desfăşoare şi drept urmare a fost o bună ocazie să fac o uşoară şi amuzantă corespondenţă între ce făceau mâinile, ce priveau ochii, şi modul în care gândurile legau o parte nevăzută de tot acest proces. Creativ pe de-a întregul…
Pe măsură ce varza se transformă, căpătând forme şi consistenţe diferite, mi-am putut lăsa gândurile să găsească corespondenţe.
Un om-o varză. Uneori mai mari, alteori mai mici. Eu am ales una medie, si am cumpărat-o săptămâna trecută, planul meu fiind deja pornit. La momentul în care am ales-o, stătea cuminte şi mândră în raftul magazinului de legume, lângă alte surate de-ale ei. Nu ştiu cum s-a simţit când am ales-o, însă ştiu sigur că a stat supărată şi tristă în frigider câteva zile. Când am scos-o, era deprimată şi câteva frunze erau cam pălite. Am uitat…aşa cum uneori am uitat să dau atenţie unor oameni din viaţa mea. Poate din lipsa de timp sau importanţă, nici nu contează, prietenii neglijaţi nu au uitat indiferenţa mea. Relaţii care s-au ofilit sau chiar stricat, doar pentru că un timp nu le-am putut scoate din zona de uitare.
Pe măsură ce aruncam frunzele stricate, mă gândeam dacă are rost să merg mai departe…E uşor să arunci un om departe de tine atunci când stările nu-ţi priesc, mai greu este să ai răbdare să dai toate acele învelişuri la o parte, învelişuri care pe el l-au protejat cândva. Răbdare…şi curând partea proaspătă, neatinsă de răni, se poate arăta privirilor. O parte plăcută, luminoasă, ţinută ascunsă sub frunze dure şi multe. Răbdare…

Tăiam leguma şi mă gândeam de câte ori nu a trebuit să fac asta şi cu oamenii din jur. Uneori se adună mici tensiuni, mici conflicte care sunt lăsate la întâmplare. Nu poţi vindeca decât dacă tăi în mii de părţi înţelesurile pentru fiecare, ca din înţelegerea nouă să se işte o relaţie mai bună şi poate oameni mai buni. Şi poate că uneori avem nevoie să fim supuşi unor presiuni cotidiene, doar pentru a deveni mai flexibili, mai puţin duri, sau mai toleranţi.
Se contura deja nevoia de a combina mâncarea cu condimente. Am gustat şi chimen şi ghimbir şi ştiu că sunt aspre, aşa cum încercările vieţii sunt uneori. Şi totuşi, apropierea de ele dau vieţii noastre aroma necesară unei experienţe bune. Şi dacă putem găsi arome moi şi plăcute, liberi suntem să le folosim! Răbdare încă odată ca ceea ce am făcut să se coacă, să se înţeleagă, să se combine. Răbdare ca fiecare etapă să se producă încet şi corect. Doar aşa putem ajunge la o varză perfect scăzută, aromată şi echilibrată!

Am trecut în viaţă pe lângă mulţi oameni despre care auzeam că sunt “varză“. Uneori, chiar eu le-am pus eticheta asta, fără să am răbdarea să apară momente preţioase până când vor vrea să mă lase să le dau frunzele exterioare la o parte. Fără să ştiu că undeva,  adânc, poate aşa de adânc încât nici ei nu ştiau, există o parte crocantă şi gustoasă care abia aşteaptă să fie dezvăluită şi împărtăşită. Poate am trecut rapid pe lângă oameni care nu erau “mai varză“ decât mine, dar care stăteau ofiliţi şi trişti în aşteptarea unei întâmplări care să-i ajute să se transforme.

Daniela Tudor – psiholog, psihoterapeut

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.