Casa spiritelor, de Isabel Allende

casa spiritelorPe 8 ianuarie 1981, pe când mă aflam în Venezuela, am primit un telefon care mă anunţa că bunicul meu iubit era pe moarte. Am început să-i scriu o scrisoare, iar acea scrisoare s-a preschimbat în primul meu roman, Casa spiritelor, apărut în 1982“, avea să declare Isabel Allende două decenii mai târziu. Astfel s-a născut saga familiei Trueba, o familie nebună, cu nebunia obişnuită fiecărei familii – dacă ai răbdarea să scormoneşti în fiecare.

Fiecare familie are nebunul ei” este una din frazele romanului. Sau nebunia ei, aş adauga.

Esteban Trueba, un om mândru cu mult sânge latin ce clocoteşte-n el nestăvilit, arogant şi dur, încăpăţânat şi neînfricat până la moarte, este nucleul acestui roman şi, în subtil, un personaj politic important şi cât se poate de real – având în vedere ascendenţa scriitoarei. Isabel Allende este nepoata fostului preşedinte chilian Salvador Allende (tatăl său a fost vărul preşedintelui).

Însă, ca şi în viaţă, coloritul poveştii este dat de personajele-femei: Nivea şi Dădaca – imaginea mamei de familie ancorată în real şi concret; Rosa şi Clara – surorile diafane şi mistice care te fac să crezi în fantome; Alba – nepoată şi fiică – povestitoarea secretelor familiei Trueba.

Casa spiritelor este o carte splendidă, plină de toate elementele care să o facă reuşită: are acţiune, umor, lirism, mister şi, mai presus de toate, are o poveste captivantă. Reuşeşte să redea atât de bine atmosferă şi personajele încât chipurile, locurile, evenimentele descriese in cuvinte devin imagini pe retină. Citind-o te izbeşte asemănarea cu stilul lui Marquez dar nu e nicidecum o copie a acestuia, ci doar o continuare a unui fel de a scrie.  Îndrăznesc să spun că scrisul Isabelei Allende este mai bun. Mai logic, mai realist în irealismul lui, mai picant şi mai vesel.

Ai nevoie de un real talent pentru a scrie în doar 440 de pagini, cu o simplitate extraordinară, povestea unei familii pe parcursul a 4 generaţii şi vreo 60 de ani.

 

7 Comments

  1. Bookish

    Şi mie mi-a plăcut foarte mult “Casa spiritelor”. De fapt, cred că nu ştiu pe nimeni să o fi citit şi să nu-i fi plăcut 😛

    Reply
  2. Coffee

    Am citit aproape toate cartile lui Allende, mi-au placut foarte mult. Acum citesc Jocul Ripper, pare alt stil. E ciudata Allende fara realismul magic.

    Reply
    1. LG (Post author)

      Jocul Ripper – doar am auzit despre roman, inca necitit, dar ii va veni randul 🙂
      Chiar fara realismul magic, Allende isi pastreaza umorul (si in dramatism) – iar asta o face grozava!

      Reply
  3. Poveştile Mele

    Casa Spiritelor a fost prima carte pe care am citit-o de Allende – şi de atunci am luat cam toate cărţile ei la rând.
    Filmul cu Jeremy Irons, Meryl Streep, Antonio Banderas, Glenn Close şi Winona Ryder Winona Ryder l-ai văzut? E şi acela o încântare!
    Referitor la comentariile de mai sus, am citit şi eu recent „Caietul Mayei” şi am apreciat (din nou) talentul de a povesti, realismul şi, nu în ultimul rând, umorul.
    http://la-povestile-mele.blogspot.ro/2015/02/caietul-mayei-isabel-allende.html

    Ioana

    Reply
    1. LG (Post author)

      N-am vazut filmul, iar dupa distributie pare sa fie bun. Banuiesc ca are acelasi titlu? Am sa-l caut, multumesc 🙂

      Reply
  4. LG (Post author)

    La comandă sau nu, Allende scrie cu talent – aşa cred eu 🙂 Toate cărţile ei mi-au plăcut mult. Iar dacă o carte te captivează de n-o poţi lăsa din mână până n-o termini, oare mai are importanţă ce spun gurile rele? Dacă ar fi bune, ar tăcea şi-ar citi! 🙂
    Am citit Caietul Mayei şi mi-a plăcut şi acest roman. Dur. Realist.

    Reply
  5. Cărți și călătorii

    Și mie-mi place Allende. Sunt unele guri rele care spun că e cam comercială. :p Mie nu mi se pare sarcină ușoară să scrii așa la comandă. Am apreciat realismul magic din Casa spiritelor, Fiica norocului și Povestirile Evei Luna. Am scris însă despre Caietul Mayei, care e diferită: mai dură, mai apropiată de zilele noastre (droguri, prostituție) și poate mai orientată către o anumită categorie de cititori (poate fi văzută ca un soi de exemplu „așa nu” pentru adolescenți). Cu toate astea, nu lipsește nici „magia” din ea.

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.