Boala veşnicei nemulţumiri

scandal1Nu-i acută, de ieri de azi, e cronică. O căpătăm din copilărie şi nu mai scăpăm de ea, etalând-o cu voioşie în tot şi toate.
Dacă n-o căpătăm de la părinţi, vecini sau profesori – dacă avem norocul ca ăştia toţi să fie sănătoşi – sigur ne molipsim de la TV.

Setea de scandal e de nestăvilit – de la producător la consumator! Speram să fie doar o falsă impresie, dar nu-i. Noul subiect: Iohannis…Toată mass-media îi suflă-n ceafă.
Sunt doar 2 săptămâni de la învestirea noului Preşedinte. Ocupate ambele cu chiolhanuri de sărbători şi sfinţi, cu mâncare şi băutură cât să salveze de la inaniţie juma’ de Africa. Două săptămâni în care televiziunea – văduvită de scandaluri, ne-a strivit cu gingălbeluri şi accidente, asezonate obsedant cu starea vremii – geroasă şi asta, că deh! E iarnă…

Abia s-a întors lumea la lucru, abia s-au adunat parlamentarii din ţară – mai graşi cu câteva kilograme fiecare, că TV-urile au găsit subiect de scandal – scama de pe umărul lui Iohannis. De ce face aşa şi nu altfel? De ce spune aia şi nu ailaltă? De ce tace? De ce vorbeşte? De ce n-are bască?!

Uite de-aia, “doamnelor şi domnilor” mass-media! Pentru că aşa cum iarna nu-i ca vara, nici Iohannis nu-i ca Băsescu. Nu-i incisiv, nici agresiv. Nu vă dă subiecte de scandal şi de-asta voi vă ofticaţi. Şi le inventaţi, despicând în patruzeci fiecare cuvânt rostit.
Sunteţi bolnavi şi ne îmbolnăviţi şi pe noi, ăştia care încă mai gândim lucid…

De două zile, televiziunile de ştiri îl ceartă pe Iohannis pentru un speach protocolar absolut normal (chiar banal). Îi răsucesc cuvintele, îi analizează virgulele şi-l acuză de colosale conspiraţii.

“Doamnelor şi domnilor” mass-media sunteţi bolnavi! Aveţi boala veşnicei nemulţumiri, ivită din orice gest, orice fleac. Şi îmbolnăviţi tot poporul.
Vreţi scandal, ştiu. Şi nu-l aveţi cu Iohannis. Dar nu-mi fac griji, ştiţi voi să-l inventaţi.

P.S. Mic exemplu de boală: toată ziua de Bobotează s-au măcinat cu revoltă jurnalistică niscaiva fraze de-ale Preşedintelui. Seara, în platou, moderatorul – măcinat şi el – în dialog cu 4 invitaţi (profesii, partide, stiluri diferite). Toţi invitaţii îi explicau şi ne explicau că frazele alea sunt normale, fireşti. El, jurnalistul măcinat, nu şi NU! O emisiune ratată, în care logica şi bunul-simţ au bătut scandalul scornit din te-miri-ce.
Oare nu s-a inventat vreo pastilă care să vindece falsa nemulţumire?

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.