Bărbatul în cuşcă

Ora de psihanaliză

barbatul in cusca A intrat pe uşă uşor, şovăitor, cu pasul ezitând încă. A făcut o rapidă inspecţie vizuală a încăperii şi a decis să rămână. Dintre toate locurile pe care i le-am oferit să se aşeze, a ales canapeaua. Un colţ mic, aşezat lângă uşă, şi fără să se afunde în moliciunea pernelor. Gata să fugă…Era un bărbat bine construit, între 45 şi 50 ani, încă tânăr, încă în putere. Mâinile fine indicau fără echivoc munca de birou iar hainele îngrijite spuneau tăcute că în viaţa lui este o prezenţă feminină.

Mă intriga decizia lui de a veni.
– Despre ce situaţie ai dori să discutăm?
– Vreau să mă ajuţi să pot zbura.
– Să poţi zbura?! În ce fel?
Râsul uşor i-a încălzit pentru o clipă faţa şi doar aşa am putut să-i văd privirea greoaie, ţinută cu grijă la marginea pantofilor lui îngrijiţi.
– Nu, nu să zbor eu. Să pot călători cu avionul. Dar e interesant că întrebarea ta m-a făcut să-mi dau seama că nu gândesc decât foarte îngust.
S-a lansat apoi într-un şir de constatări personale, fără legătură cu subiectul. Şirul discursului îl dezvăluie ca un bărbat inteligent, educat, erudit. Frazele elaborate şi literare îmi plac. L-am lăsat un pic să fugă de el, de mine, de întrebări…doar un pic.
– Şi de ce vrei să călătoreşti cu avionul ?
– Nu, nu vreau, dar trebuie!
– Cine zice că trebuie ?
– Serviciul.
– Serviciul ăsta spune că trebuie să călătoreşti undeva departe?
– Da…şi eu cred că trebuie.
– Şi dacă nu te-ai duce, ce s-ar întâmpla? Ai fi concediat? Râsul uşor iar s-a ivit, ca o urmă plăpândă a sufletului ascuns adânc, undeva sub toată crusta de tristeţe pe care i-o pot vedea în ochii albaştri.
– Nu, nu m-ar concedia. Insă trebuie să plec, pentru că numai aşa familia mea ar putea fi fericită.

Răspunsul mă descumpăneşte. Ce familie poate fi fericită numai dacă el este la mii de kilometric distanţă? Cum a ajuns la această comcluzie? De ce? Întrebări nenumărate pe care aş vrea să le pun pe toate odată, doar aşa, ca să pot pătrunde în sufletul lui, să-i pot înţelege tristeţea, ca să o pot obloji. Nu-l întreb, de teamă că iar va vrea să fugă.
– Aş vrea să-mi spui mai multe despre asta.
– Vezi, eu sunt căsătorit. Şi am o fiică pe care o iubesc foarte mult. E sensul vieţii mele. Aş face orice pentru ea. Însă cu soţia mea nu mă înţeleg deloc, ne certăm mereu. Ea nu munceşte şi îmi spune că dacă nu fac ce zice ea, divorţează de mine şi pleacă în Spania. Iar eu n-aş mai putea s-o văd niciodată pe fiica mea. Nu mai pot sta cu ea în casă, nici să divorţez nu pot, trebuie să plec cu serviciul undeva departe, să aibă bani destui ca să rămână cu mine. Aşa trebuie. Şi de asta vreau să mă ajuţi să pot calatori cu avionul, pentru că mi-e teamă de spaţii închise.
– Sigur că lucrăm imediat pe claustrofofie. Când ai simţit prima dată frică?
– Eram într-un lift şi aşa, dintr-o dată, m-am gândit că s-ar putea să mor sufocat acolo. Şi de atunci nu mai pot merge cu liftul.
– Când s-a întâmplat asta ?
– Acum 1 an.
– În ce moment era căsnicia ta ?
– Atunci mi-a spus soţia mea prima dată că pleacă din ţară cu tot cu fată şi că n-o să le mai văd niciodată…
– Ştii, vom lucra pe frica de spaţii închise, însă s-ar putea să fie nevoie să mergem puţin mai în profunzime, să discutăm de exemplu despre căsnicia ta.
– NU! Teama, furia, deznădejdea, toate s-au prăvălit în cameră şi peste noi.
S-a uitat speriat în jur, de parcă un mare pericol s-ar putea ivi de după raftul cu cărţi, primejdie nevăzută dar puternic simţită. Relaţia lui crează conflicte, de care nu vrea să scape şi pe care nu vrea să le spună. De teamă, din convingerea că nu sunt răspunsuri, de groaza unor decizii ulterior regretate. O cuşcă în care singur trăieşte şi stă. – Te-ai gândit că există şi alte soluţii în afară de divorţ? Pentru o relaţie, este bine să existe o investiţie de atenţie şi situaţia se poate îndrepta. Ce alte variante ai mai putea găsi în locul divorţului, al unei călătorii în celălalt cap de lume sau o viaţă închis într-o relaţie care te constrînge?
– Nu există variante…şi sunt foarte obosit. Sunt cu ea de o viaţă şi pentru mine e prea mult. Vreau doar să nu plece cu fata într-o ţară străină, fără siguranţă şi fără nimic.

“EA”…impersonal, fără nume şi fără afecţiune. Ce poveste ascund aceste mici elemente? Prins într-o capcană, într-o cuşcă construită de doi oameni care cândva şi-au jurat dragoste şi ajutor veşnic. Cum au ajuns aşa, doi străini închişi unul lângă celălalt? Cum au reuşit să-şi omoare unul altuia sufletele dornice de iubire? Ce răni atât de adânci şi-au făcut aşa încât nu poate vorbi despre ele?
– Bine, vei putea călători în Asia cu avionul, vom face împreună asta, însă nu vei putea vindeca total frica ta până nu o vei scoate din rădăcină.
– Ştiu…ştiu că aşa e. Insă nu pot, nu am cum să fac nimic. Ea este lipsită de inteligenţă, e o femeie simplă, nu am nimic în comun cu ea, numai fata care este sângele nostru comun. Ce pot eu să lucrez în relaţia mea? Eu sunt inginer, am o poziţie de conducere, ea e o femeie simplă, fără carte, fără cultură…o dispreţuiesc. Îi sunt doar recunoscător că mi-a dat un copil.
– Şi totuşi, ai iubit-o cândva, de asta te-ai căsătorit cu ea.
– A fost acum mulţi, foarte mulţi ani. Eram amândoi simpli şi singuri. Poate că ne-am agăţat aşa unul de altul…şi acum nu ne mai putem desprinde. Eu însă am făcut şcoală, am învăţat. Ei nu i-a plăcut să facă nimic, nici să înveţe, nici să muncească. Mi-a fost milă de ea, nu am putut divorţa când eram tânăr. Nu avea pe nimeni, nu avea unde să stea, trebuia să stea cu mine.
– Crezi că soţia ta este fericită?
Întrebarea mea lasă tăcerea să curgă. Pare că vorbeşte cu el, că îşi alege cu grijă cuvintele, poate ca ele să nu doară, sau poate ca eu să înţeleg.
– Nu cred că îşi pune această problemă.
– Este şi ea om, este femeie, are nevoie de iubire şi fericire la fel ca şi tine.
– Nu, nu cred…

Tristeţea mă cuprinde fără să o pot controla. Aşa cum stă şi mă priveşte, ştie că i-am deschis uşa cuştii în care se află de bună-voie. Nu pot face eu mai mult decât atât, nu pot eu forţa destine, vieţi, oameni, relaţii..nu pot decât să-mi întind mâna şi să ofer un sprijin. Mai mult trebuie să facă el. Convingerea bărbatului că nimic din relaţia lui nu se mai poate schimba, credinţa lui că numai câteva mii de kilometri va repara căsnicia pierdută, siguranţa că doar aşa le va fi bine mă opreşte. Până aici mă lasă să întru în sufletul lui. Îi respect hotărârea şi îi admir curajul cu care poate suporta.
Va putea călători cu avionul, va putea pleca peste mari şi ţări. Însă fericirea lui va fi tot dincolo de norii în care va urca. Sufletul va fi tot împărţit între fiica lui şi nevoia de a fi într-o relaţie sigură şi echitabilă cu alt om cu nume de femeie.
Uşa cuştii lui va fi mereu deschisă şi el tot închis în ea va călători peste tot. Poate doar până într-o zi când, împins de nevoia de iubire, va reuşi să facă primii paşi dincolo de mica cuşcă a unei relaţii nefericite.
Poate până când mâna micuţă a fiicei lui îl va conduce într-o nouă experienţă, în care relaţiile sunt pline de împlinire şi bucurie. Poate până când râsul fiicei lui îl va încuraja să iasă cu totul din tristeţea care acum îl cuprinde.

Daniela Tudor – psiholog, psihoterapeut

9 Comments

  1. Bookish Style

    Cred ca intr-o relatie nu greseste niciodata doar o persoana. Ruptura insa probabil s-a produs de mult prea mult timp ca vreunul dintre ei sa mai fie dispus sa o repare. Eu as zice sa divorteze, pentru ca oricum nu vad cum ar putea sa ii fure propria fiica, mai ales din moment ce el intretine familia. Daca vorbim de un copil minor e posibil chair sa ii fie incredintata lui.

    Reply
  2. PDC

    Iubirea e o valoare care se actualizeaza prin actiuni pline de iubire. Oamenii proactivi construiesc casnicii in timp, dandu-le valoare, iar cand iubirea se uzeaza, pun valoarea inaintea sentimentelor, reinventand iubirea. Dupa parerea mea, singur recunoaste ca e un om slab care tot singur se baga in cusca de vreme ce spune ca nu se poate desprinde dintr-o relatie in care el doar asteapta sa primeasca recunoastere. Proiectia lui cu privire la nevasta-sa este proiectia barbatului slab care se autovictimizeaza. Ar fi interesant sa stim si parerea ei. Nu m-ar mira sa nu semene personajul cu descrierea facuta de el. Poate de aceea nici nu empatizez cu el. Un barbat ar trebui sa ofere forta si echilibru, nu slabiciune si crize de isterie. Repet, nu am experienta problemelor majore de cuplu. Dar stiu ca n-as putea sa stau nici 5 minute in aceeasi casa cu un asemenea om. Dar am o fiica de 29 de ani care se va marita vara urmatoare. Doua intrebari i-am pus: il iubesti atat de tare incat peste 30 de ani cand va fi chel si cu burta sa imbatranesti langa el? S-a gandit pret de cateva secunde si a zis cel mai hotarat da pe care l-am auzit din gura ei! Si-atunci am intrebat-o: este tatal pe care ti-l imaginezi pentru viitorii tai copii? Si mi-a raspuns imediat: altul mai bun nici nu mi-as putea inchipui. E suficient sa il vezi cu ce dragoste si cu cata rabdare si emotie se poarta cu fratiorii lui mai mici. De al doilea raspuns sunt mai sigura decat de primul, mama.
    Cred ca fiecare ar trebui sa se gandeasca la viitor inainte de casatorie!

    Reply
    1. Daniela

      E de dorit sa gasim echilibri in relatiile noastre.Insa uneori realitatea ne arata o alta fata, pe care e bine sa o observam,spre invatare continua. Iubirea nu ar trebui sa fie o lupta, iubirea ar trebui sa existe pur si simplu.Din aceste studiu de caz se pot invata multe, daca ne oprim din judecata. Oamenii sunt supravietuitori perfecti, si fiecare isi construieste forma care il apara cel mai bine. In acest caz, el o cusca de izolare, sotia lui o stare de totala indiferenta. E bine sa ne plecam capetele in semn de respect in fata ambilor, dovezi de putere, de rezilienta si curaj. Atat…

      Reply
  3. PDC

    Eu nu sunt specialista in astfel de drame conjugale. Sper din tot sufletul ca perceptia mea despre casnicia pe care am construit-o impreuna cu sotul meu sa fie cea reala, adica si el sa o vada la fel ca mine, adica reusita. Sincer, pe mine ma intristeaza mai degraba situatia femeii decat a barbatului! Ar fi interesant de stiut daca atunci cand s-a casatorit cu ea ce studii avea distinsul domn, daca ea l-a sustinut sa devina ce este astazi, iar efortul ei astazi este cuantificat de catre el in stari de jena si dispret. Eu cred ca adevarata drama este a femeii care, in afara de copil, chiar nu are de ce se agata in viitor. Viata ei in afara casniciei nu exista, nu a fost incurajata sa evolueze profesional, sa socializeze cu cei din anturajul sotului, astfel incat sa isi construiasca ambitii si aspiratii. ” Eu sunt inginer, am o poziţie de conducere, ea e o femeie simplă, fără carte, fără cultură…o dispreţuiesc”. Sincer, eu il dispretuiesc pe el pentru ca a uitat sa fie sot in primul rand ( sotii se sustin unul pe celalalt si evolueaza impreuna) si om (barbatul care isi dispretuieste nevasta, mama copilului lui)! Dupa 30 de ani de casnicie impreuna cu sotul meu, am fost obligati sa invatam sa ne iubim mereu, pentru ca, dincolo de copilul pe care il avem impreuna, tot impreuna am construit un camin, adica o familie. Si nu ne permitem luxul sa ne uitam sau sa ne dispretuim, ci doar efortul sa invatam sa ne iubim mereu altfel, dar suficient sa ramanem impreuna. Ma intreb ce va spune fiica lui despre el cand va avea propriul ei camin si va fi nevasta care va trebui sa isi sustina perechea de-a lungul vietii lor in doi!

    Reply
    1. LG

      “Eram amândoi simpli şi singuri. Poate că ne-am agăţat aşa unul de altul…şi acum nu ne mai putem desprinde. Eu însă am făcut şcoală, am învăţat. Ei nu i-a plăcut să facă nimic, nici să înveţe, nici să muncească.” – zice el…

      Reply
  4. Mihaela P

    In cusca se simte mai putin vulnerabil, mai in siguranta, e o forma de a evita infruntarea de teama esecului.

    Reply
    1. LG

      Si totusi, ar vrea sa zboare 🙂

      Reply
  5. herta iuliana

    eu ii dau un sfat cum sa scape din aceasta cusca, unde se afla, sa o ia pe sotia si fata lui sa mearga impreuna la mormantul parintelui Arsenie Boca si sa-si spuna toate ofurile pe care le are dansului si o sa vada ca dumnezeu o sa-i ajute.
    si sa nu renunte la sotia lui, sau sa divorteze ca au impreun o fetita care ii leaga. chiar daca dansul are studii, cred ca s-au luat din dragoste, sa nu renunte la aceea dragoste niciodata de dragul fetitei.

    Reply
    1. LG

      Cred ca sfatul tau nu va ajunge la destinatar. Am indoieli ca citeste acest blog 🙂

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.