Ayia Napa – Cipru

Ayia napa Staţiunea Ayia Napa (sau Agia Napa) este cea mai dinamică staţiune de pe litoralul cipriot. Curată, frumoasă, mare, cu hoteluri şi vile elegante, fără fiţe. Dezvoltată dintr-o mică localitate, casele localnicilor sunt greu de observat în marea de restaurante, magazine şi spaţii de cazare. Traficul auto este civilizat, chiar dacă se circulă în sistem britanic – pe partea stânga, cu volanul pe dreapta – şi mulţi turişti nu sunt familiarizaţi cu asta. Din acest motiv, maşinile închiriate au număr de înmatriculare roşu, pentru ca ciprioţii să tolereze cu grijă stângăciile turiştilor neobişnuiţi cu traficul “pe invers”

Mediterana caldă, curată, turcoaz. La 8 metri adâncime se vedea fundul mării – fapt imortalizat de pe un vas de croazieră cu care ne-am plimbat câteva ore.

În Ayia Napa am văzut restaurante cu specific mai pestriţ decât varietatea turiştilor. Găseşti aici restaurant mexican, indian, chinezesc, japonez, polonez, rusesc, italian, cubanez, pub-uri englezeşti, taverne greceşti. Hmm, nimic cu specific turcesc…turcii nu sunt agreaţi în Cipru.
Viaţa de noapte e foarte dinamică. Terase, cluburi şi baruri cu spectacole, “happy hour” şi alte oferte atrăgătoare. Un local ne-a întâmpinat cu oferta asta: “plătiţi 10 euro şi într-o oră beţi cât vreţi şi ce vreţi”. N-am profitat de ofertă pentru că n-avem un apetit atât de mare de alcool.
Mulţi turişti englezi – tineri care umblau mai mult beţi, foarte beţi! – probabil profitau de oferta de mai sus. Dar am întâlnit şi italieni, ruşi, scandinavi.

N-am văzut incidente, nici accidente, nici poliţie. Doar Salvarea de vreo 2 ori – englezii ăia beţi or fi intrat în comă alcoolică.
Ayia Napa– o staţiune unde merită din plin să-ţi petreci concediul estival. Un loc unde turiştii sunt simpatizaţi şi respectaţi.

2 Comments

  1. Bookish Style

    Suna bine. Chiar sunt in cautare de noi destinatii de vacanta. Anul trecut am fost in Sicilia, in Taormina, o locatie pe care o recomand cu caldura deoarece iti ofera atractii pe toate gusturile (plaja, munte, asezari vechi, etc).

    Reply
    1. LG (Post author)

      Iti recomand Ayia Napa! A fost un concediu minunat si la preturi rezonabile. Mai ales ca, in general, biletele de avion pe ruta Bucuresti-Larnaca au preturi mici comparativ cu alte rute. Si in 2 ore ajungi la destinatie, zbor direct 🙂

      In Cipru ai multe de vizitat, e fain. Cand te decizi, iti ofer ponturi – de rezervari si distractii.

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.