A nimănui…

a nimanui Mai mult ca oricând, ne simţim a nimănui. Trăim astăzi momente şocante, când mai mult ca altădată ni se aduce în conştiinţă faptul că puterea – de orice natură ar fi ea, dar musai exteriorizată agresiv – iese fruntaşă în confruntarea cu valorile în care credeam cândva.

Ne dorim ca tatăl, bunicul, cineva din neam, să fie un nume sonor, ca să accedem şi noi – măcar ca rubedenii- la zone în care judecata să nu ne poată ajunge. Îmi povestea sora mea zilele trecute cum a avut de rezolvat ceva la administraţia cimitirelor din oraşul meu de baştină, şi era revoltată că i se cereau hârtii peste hârtii pentru a ceda dreptul ei altucuiva. Şi aşa i-au tot cerut una şi alta pînă când o altă sora de-a noastră a sfătui-o să spună parola…A, parola! Ştiţi, eu sunt nora lui…. Aşa? A, păi sigur că da, de ce nu aţi spus asta înainte? Gata, se rezolvă imediat.
A cui eşti, mă? Nu-i suficient că sunt onesta fiică a tatălui şi mamei mele anonime? Nu-i suficientă credinţa în care m-au crescut, de a fi corectă şi respectoasă faţă de societate? Mă doare trimiterea asta în anonimatul unui nume fără rezonanţă, al unui nume care a însemnat totul pentru tatăl, bunicul, străbunicul…Dar care acum, într-o lume acoperită e o pojghiţă din ce în ce mai groasă de orbire morală este doar NIMENI.
Ne-a pierit motivaţia apartenenţei la o comunitate sănătoasă, rămânem uneori numai cu sentimentul că suntem ai nimănui, copii orfani de lideri care să ne ducă acolo unde ne este bine şi nouă. Mă simt oarecum în derivă comunitară, fără salutul între vecini şi zâmbetele oferite aşa, de amorul artei, concetăţenilor mei. Da, acelor concetăţeni care acum scuipă pe stradă şi care înjură bătrâna care blocheză cu fiinţa ei trecerea de pietoni.

Poate putem totuşi aduce din adâncurile noastre din nou la suprafaţă acea fărâmă de putere. Şi chiar dacă sunt a nimănui, pot dovedi că alături de un alt anonim, asemenea mie, pot face multe pentru mine şi pentru cei din jur. Nu mă aştept ca lumea să se schimbe în tărâmul fermecat pe care mi-l doresc, însă mă aştept ca toţi cei care doresc o lume mai bună să lupte pentru asta. Non agresiv, aşa cum ne-au învăţat părinţii şi bunicii noştri anonimi, manifestând oricând şi oricum onestitate şi toleranţă faţă de ceilalţi, respectând fiinţa celui care trece pe lîngă noi. Dacă fiecare dintre noi vom persevera în această stare de păstrare a valorilor nostre etice de bază, poate prin imitaţie şi copiii noştri vor începe să fie din nou fericiţi. Şi chiar dacă nici ei nu vor putea defila purtînd în portmoneu doar un buletin cu un nume oarecare, vor avea şansa să poarte în suflet comori mult mai valoroase – respectul de sine, mândrie, curaj şi credinţă.
Astăzi este o zi potrivită pentru a ne aminti şi a exersa credinţele noastre profunde:
1. Respectă-te pe tine şi pe cei din jur.
2. Înainte de a dori să schimbi lumea, schimbă-te pe tine.
3. Fii mândru de ceea ce eşti şi cine eşti.
4. Acordă-ţi timp pentru tine şi pentru relaţiile cu ceilalţi şi preţuieşte clipele petrecute cu cei dragi.
5. Fii onest şi deschis.
6. Respecta-ti parintii.
7. Să nu furi.
8. Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău.
9. Să nu pofteşti nimic din ce este al aproapelui tău.
10. Să nu ucizi.

Daniela Tudor – psiholog, psihoterapeut

2 Comments

  1. Bookish Style

    De reţinut decalogul acesta 🙂

    Reply
    1. LG (Post author)

      ideal ar fi si de respectat! 🙂

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.