Despre oameni şi lucruri, despre viaţă.
Despre cărţi, filme, călătorii, trăiri, sentimente.
Despre gândurile mele, ale prietenilor mei, sau ale voastre.
Despre evenimente – sociale, artistice şi, după chef, poate chiar politice.
Despre cele bune întâmplate şi despre cele rele de care nu scăpăm prea uşor.... Continuarea ->

Elizabeth a dispărut, de Emma Healey

Elizabeth a disparutElizabeth a dispărut  – un roman cu un subiect surprinzător. Cel puţin în cărţile citite de mine până acum, n-am întâlnit o temă similară: degradarea memoriei până la demenţă senilă.  Vrei să trăieşti ani mulţi? Ei bine, o poţi face sănătos fizic, dar cu mintea vraişte. Pare că acesta e preţul plătit pentru o viaţă lungă.
Scriitoarea Emma Healey evocă romanţat această afecţiune într-o poveste duioasă, uşor tristă, dar nu lipsită pe alocuri de situaţii comice. Personajul Maud este o femeie de 82 de ani pe care o simpatizezi pe tot parcursul cărţii, văzând-o deseori cu mintea rătăcită într-un trecut îndepărtat – pentru că cel apropiat (acel ieri apropiat de azi) lipseşte cu desăvârşire. Maud e isteaţă foc. Memoria îi joacă feste, dar când n-o face, mintea ei e sclipitoare. Din păcate, în mintea ei se îngrămădesc alandala amintiri din adolescenţă suprapuse peste evenimentele cotidiene.... Continuarea ->

Străinii perfecţi – film

strainii perfectiAtipic. Străinii perfecţi merită văzut 200%! Film italian – iar filmele europene nu-s chiar preferatele mele. Dar recomandarea unei prietene mi-a adus filmul ăsta pe desktop şi uite-aşa m-am bucurat de un spectacol cinematografic excelent. Perfetti sconosciuti este un film nou (2016) bine cotat pe IMDB, dar asta nu-i singurul argument. Jucat foarte natural, cu o atmosferă ironic-prietenoasă ca-n sufrageria oricărei familii normale, aparent echilibrate, cu un grup de (aparenţi) prieteni.... Continuarea ->

Odiseea lui Talbot, de Nelson DeMille

odiseea lui talbotCu Nelson DeMille m-am mai întâlnit în Fabrica de spioni si Fiica generalului – mi-au plăcut! Odiseea lui Talbot este un roman de ficţiune pură, pentru că o citim după anul de graţie 1989 când, oficial, războiul rece a luat sfârşit. Dacă l-am fi citit între anii 1984 (anul apariţiei) şi 1989, ne-ar fi produs oarece insomnii şi coafură tapată forţat.  Citind-o acum, e doar o poveste palpitantă, bine scrisă.
Roman de spionaj cu atât de multe personaje încât mă întreb dacă DeMille mai ştie socoteala lor.  Şi toate sunt implicate în spionaj, cu sau fără voia lor.... Continuarea ->

Între real şi spiritual

Între real şi spiritualFiecare dintre noi are la un moment dat nevoie de legătura cu spiritualitatea, care poate avea înţelesuri diferite. Poate fi mersul până la biserica din cartier, unde întâlnesc chipurile cunoscute ale vecinilor mei, sau ziua în care merg la meditaţii şi călătoresc cu mintea acolo unde altfel nu pot ajunge. În căutarea asta a spiritualităţii din noi, fiecare merge pe altă cale, caută alţi învăţători, mentori, coach-eri sau formatori. Intenţia este doar să scăpăm de sentimentul acut de singurătate şi să dăm un rost oarecare traiului nostru pe pământ.... Continuarea ->

Ţara mea inventată, de Isabel Allende

tara mea inventata Nu mi-au plăcut niciodată scrierile despre ţară, patrie, vatră. Cu descrieri plictisitoare, natura cea-mai-cea, oamenii cei-mai-cei, bogăţiile cele-mai-cele. Isabel Allende m-a pus la punct. Mi-a arătat că poţi scrie despre propria ţară cu iubire, dar fără patetism; cu ironie şi bun simţ; cu umor, dar şi respect; cu subiectivism, dar fără patimi. Chiar dacă Allende este o chiliană, iar Chile este o ţară a pătimaşilor.... Continuarea ->

Maestra, de L.S.Hilton

maestraUn roman surprinzător. Maestra este titlul cel mai potrivit, iar când am citit şi ultima copertă încă nu eram decisă în ce direcţie personajul principal este o maestră. Maestră în domeniul artei? Sau în vestimentaţie? Sau poate în arta manipulării? Cu siguranţă, o maestră în infracţiuni criminale pe care le comite relaxat, calculat, elaborat şi perfect.... Continuarea ->

Otrava iubirii, de Éric-Emmanuel Schmitt

Sau Romeo şi Julieta în varianta secolului 21

otrava iubiriiÎncă o carte frumos scrisă de Éric-Emmanuel Schmitt. În puţine pagini, aşa cum ne-a obişnuit, autorul concentrează povestea a patru adolescente prietene. Fără intervenţia „subiectivă” a vreunui intrus povestitor, aceeaşi acţiune a romanului ne este relevată de cele patru fete în jurnalele lor personale. Şi foarte intime… Julia, Colombe, Raphaëlle şi Anouchka ilustrează adolescenţa începutului de secol 21, cu multitudinea de faţete, trăiri, tulburări şi frustrări, sentimente învolburate şi dureri catastrofale.... Continuarea ->

Amantul japonez, de Isabel Allende

amantul japonezE greu să n-o iubeşti pe Isabel Allende. Dacă i-ai citit o carte, e aproape imposibil să n-o vrei şi pe următoarea. În unele romane stilul ei îţi taie respiraţia: te surprinde, te îneacă în poveşti superbe izvorâte din viaţa de zi cu zi, viaţă prezentă sau trecută – realismul magic. Iar la Allende este magnific. În alte romane, Allende te lasă să respiri în voie şi te bucură cu un altfel de poveşti, cu mai puţină magie şi mai mult realism. O astfel de poveste găsim în romanul Amantul japonez. Mai uşor de asimilat, dar la fel de încărcată cu situaţii bizare şi personaje non-conformiste.... Continuarea ->

Insula de sub mare, de Isabel Allende

insula_de_sub_mareLa inceput nu m-a atras foarte mult. O acţiune de pe la 1770, o lume veche şi îndepărtată în timp şi spaţiu. De dragul Isabelei Allende am continuat lectura şi s-a dovedit a fi fascinantă, ca toate scrierile ei. Isabel Allende are farmec scriitoricesc chiar şi când scrie o listă de cumpărături.... Continuarea ->

Caietul Mayei, de Isabel Allende

caietul MayeiCu Isabel Allende n-ai cum să ratezi. Orice carte a ei îţi pică în mâna e una câştigătoare (chiar dacă nu e de pică!). Cea de faţă este o carte-caiet. Maya Vidal, o tânăra răzvrătită, cu o adolescenţă chinuită şi furtunoasă, decide să-şi vindece viaţa trecută, dar mai ales pe cea viitoare, scriindu-şi trăirile. Nimic de genul siropos “jurnal intim” – Allende, oricât de sentimentală ar fi, nu e niciodată siropoasă.... Continuarea ->

Oraşul bântuit, de Stephen King

Oraşul bântuitApărut la noi în 2004, Oraşul bântuit mi-a picat în mînă abia acum, chiar dacă Stephen King este unul dintre scriitorii mei preferaţi. Cu încrederea în scrierile lui, am luat cartea în braţe şi ele mi s-au întins până la genunchi. Pentru că cele 1000 de pagini ale romanului cântăresc fix un kilogram şi jumătate (pe măsurate!). În alte ediţii s-a tipărit în 3 volume, dar ce-am primit eu, nu! Un volum mare, greu de ţinut şi (fizic) greu de citit, chiar dacă acţiunea e interesantă şi denotă o imaginaţie extrem de bogată. Un roman horror, de cursă lungă, în care autorul combină armonios scenele de groază cu trăirile şi emoţiile copilăriei.... Continuarea ->

Două lozuri – film 2016

Doua lozuriNu mă bulucesc la filmele româneşti, iar din cele câteva văzute până acum, mai ales după ’90, puţine m-au impresionat. De plăcut, nu mi-a plăcut niciunul, dar vreo două m-au impresionat (4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile şi Moartea dlui Lăzărescu). În rest, până şi cele declarate vesele au fost cam triste…Cu Două lozuri a fost altfel. M-am dus la cinema să-l văd de curiozitate, din cauza (sau datorită?) sabotajului aplicat acestui film pe IMDB – site de referinţă cam pentru tot ce mişcă în cinematografia mapamondului.... Continuarea ->

Planul infinit, de Isabel Allende

planul infinitPoate nu sunt singurul cititor care crede că scriitorul se bazează pe imaginaţie. Acea parte a gândirii, cam ruptă de realitate, care îl ajută să inventeze, să “brodeze” întâmplări, fapte, situaţii, personaje şi caractere.  Isabel Allende  îşi foloseşte imaginaţia “doar” pentru a ne reda realitatea într-un mod iscusit, în acel mod care face din cărţile ei poveşti de neuitat.... Continuarea ->

Portret în sepia, de Isabel Allende

Portret în sepiaCititnd romanele Isabelei Allende, am senzaţia unor aventuri statice. Poate sună ciudat, dar în cărţile ei pur şi simplu viaţa se întâmplă. Aventura apare din nimic, din respiraţie, din mersul la piaţă.  Probabil acesta este ritmul vieţii sud-americane. Unul în care dimineaţa anunţă o zi banală, iar seara cazi toropit de-atâta aventură întâmplată.... Continuarea ->

Fiica generalului, de Nelson DeMille

fiica generaluluiCitind al treilea roman al lui Nelson DeMille mă aşteptam să dau iar de spionaj, ca în Fabrica de spioni si în Odiseea lui Talbot. Surpriză! Fiica generalului este o carte poliţistă genul “agathacristie”, doar că totul se întâmplă într-un mediu militar. În armata americană unde, teoretic, totul s-ar vrea perfect. Romanul are şi o latura psihologică deloc de neglijat şi care, per ansamblu, asigură sarea şi piperul poveştii. Şi asta pentru că “accentele” (psiho-)sexuale sunt multe şi dese – cheia marilor succese!... Continuarea ->

Shades of blue – serial

shades of blueShades of blues – serial poliţist (2016) care m-a surprins pozitiv pentru că eroii principali sunt negativi. Măcar de clişeul ăsta am scăpat. La primele episoade am crezut că e o glumă sau un şpil regizoral, iar ei sunt de fapt imaculaţi, dar nu! Personajele sunt toate corupte, mincinoase, complicate, amestecate în afaceri dubioase, cu secrete murdare mai vechi sau mai noi.
Ca în oricare serial poliţist, există o echipă de investigatori ce rezolvă diverse cazuri (în diverse episoade) – dar asta, cumva, în plan secundar. În plan principal aflăm despre partea întunecată a echipei, compromisurile făcute de fiecare dintre ei în plan personal şi bagajul de noroi ce apasă conştiinţa fiecăruia.... Continuarea ->

Şi munţii au ecou, de Khaled Hosseini

Şi munţii au ecouDupă tema paternităţii abordată în “Vânătorii de zmeie” şi tema maternităţii din “Splendida cetate a celor o mie de sori”, urmează cea a fraternităţii din Şi munţii au ecou.
De apreciat la Hosseini că, provenit dintr-o ţară măcinată de lupte politice şi razboaie sângeroase, el nu face din toate astea o temă predominantă – cum ar fi de aşteptat când auzim despre Afganistan. Ci doar fundalul (auxiliar) pe care personajele îşi trăiesc viaţa. Mai importante la Hosseini sunt introspecţia, lupta fiecăruia cu sinele şi relaţiile dintre oameni, oriunde s-ar află ei.... Continuarea ->

Cuminţenia pământului şi fudulia românului

cumintenia pamantuluiŞtiu, cu rândurile astea o să mi-i pun în cap pe toţi culţii pământului – ai pământului românesc. Se face multă (îngrozitor de multă) publicitate apeland la sensibilitatea poporului român, la nivelul său cultural ce-ar trebui să fie undeva sus şi, mai ales, la orgoliul patriotic. Cum? Opera lui Brâncuşi să nu fie la noi?! Brâncuşi e al nostru şi ne-nfoiem pieptul pe chestia asta. Alo! Se aude? O fi Brâncuşi al nostru (îndoielnică apartenenţă), dar noi nu suntem ai lui Brâncuşi. Că ne-am lepădat de el când comuniştii i-au respins donaţia operelor sale către statul român.... Continuarea ->