Despre oameni şi lucruri, despre viaţă.
Despre cărţi, filme, călătorii, trăiri, sentimente.
Despre gândurile mele, ale prietenilor mei, sau ale voastre.
Despre evenimente – sociale, artistice şi, după chef, poate chiar politice.
Despre cele bune întâmplate şi despre cele rele de care nu scăpăm prea uşor.... Continuarea ->

Maestra, de L.S.Hilton

maestraUn roman surprinzător. Maestra este titlul cel mai potrivit, iar când am citit şi ultima copertă încă nu eram decisă în ce direcţie personajul principal este o maestră. Maestră în domeniul artei? Sau în vestimentaţie? Sau poate în arta manipulării? Cu siguranţă, o maestră în infracţiuni criminale pe care le comite relaxat, calculat, elaborat şi perfect.... Continuarea ->

Otrava iubirii, de Éric-Emmanuel Schmitt

Sau Romeo şi Julieta în varianta secolului 21

otrava iubiriiÎncă o carte frumos scrisă de Éric-Emmanuel Schmitt. În puţine pagini, aşa cum ne-a obişnuit, autorul concentrează povestea a patru adolescente prietene. Fără intervenţia „subiectivă” a vreunui intrus povestitor, aceeaşi acţiune a romanului ne este relevată de cele patru fete în jurnalele lor personale. Şi foarte intime… Julia, Colombe, Raphaëlle şi Anouchka ilustrează adolescenţa începutului de secol 21, cu multitudinea de faţete, trăiri, tulburări şi frustrări, sentimente învolburate şi dureri catastrofale.... Continuarea ->

Amantul japonez, de Isabel Allende

amantul japonezE greu să n-o iubeşti pe Isabel Allende. Dacă i-ai citit o carte, e aproape imposibil să n-o vrei şi pe următoarea. În unele romane stilul ei îţi taie respiraţia: te surprinde, te îneacă în poveşti superbe izvorâte din viaţa de zi cu zi, viaţă prezentă sau trecută – realismul magic. Iar la Allende este magnific. În alte romane, Allende te lasă să respiri în voie şi te bucură cu un altfel de poveşti, cu mai puţină magie şi mai mult realism. O astfel de poveste găsim în romanul Amantul japonez. Mai uşor de asimilat, dar la fel de încărcată cu situaţii bizare şi personaje non-conformiste.... Continuarea ->

Insula de sub mare, de Isabel Allende

insula_de_sub_mareLa inceput nu m-a atras foarte mult. O acţiune de pe la 1770, o lume veche şi îndepărtată în timp şi spaţiu. De dragul Isabelei Allende am continuat lectura şi s-a dovedit a fi fascinantă, ca toate scrierile ei. Isabel Allende are farmec scriitoricesc chiar şi când scrie o listă de cumpărături.... Continuarea ->

Caietul Mayei, de Isabel Allende

caietul MayeiCu Isabel Allende n-ai cum să ratezi. Orice carte a ei îţi pică în mâna e una câştigătoare (chiar dacă nu e de pică!). Cea de faţă este o carte-caiet. Maya Vidal, o tânăra răzvrătită, cu o adolescenţă chinuită şi furtunoasă, decide să-şi vindece viaţa trecută, dar mai ales pe cea viitoare, scriindu-şi trăirile. Nimic de genul siropos “jurnal intim” – Allende, oricât de sentimentală ar fi, nu e niciodată siropoasă.... Continuarea ->

Oraşul bântuit, de Stephen King

Oraşul bântuitApărut la noi în 2004, Oraşul bântuit mi-a picat în mînă abia acum, chiar dacă Stephen King este unul dintre scriitorii mei preferaţi. Cu încrederea în scrierile lui, am luat cartea în braţe şi ele mi s-au întins până la genunchi. Pentru că cele 1000 de pagini ale romanului cântăresc fix un kilogram şi jumătate (pe măsurate!). În alte ediţii s-a tipărit în 3 volume, dar ce-am primit eu, nu! Un volum mare, greu de ţinut şi (fizic) greu de citit, chiar dacă acţiunea e interesantă şi denotă o imaginaţie extrem de bogată. Un roman horror, de cursă lungă, în care autorul combină armonios scenele de groază cu trăirile şi emoţiile copilăriei.... Continuarea ->

Două lozuri – film 2016

Doua lozuriNu mă bulucesc la filmele româneşti, iar din cele câteva văzute până acum, mai ales după ’90, puţine m-au impresionat. De plăcut, nu mi-a plăcut niciunul, dar vreo două m-au impresionat (4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile şi Moartea dlui Lăzărescu). În rest, până şi cele declarate vesele au fost cam triste…Cu Două lozuri a fost altfel. M-am dus la cinema să-l văd de curiozitate, din cauza (sau datorită?) sabotajului aplicat acestui film pe IMDB – site de referinţă cam pentru tot ce mişcă în cinematografia mapamondului.... Continuarea ->

Planul infinit, de Isabel Allende

planul infinitPoate nu sunt singurul cititor care crede că scriitorul se bazează pe imaginaţie. Acea parte a gândirii, cam ruptă de realitate, care îl ajută să inventeze, să “brodeze” întâmplări, fapte, situaţii, personaje şi caractere.  Isabel Allende  îşi foloseşte imaginaţia “doar” pentru a ne reda realitatea într-un mod iscusit, în acel mod care face din cărţile ei poveşti de neuitat.... Continuarea ->

Portret în sepia, de Isabel Allende

Portret în sepiaCititnd romanele Isabelei Allende, am senzaţia unor aventuri statice. Poate sună ciudat, dar în cărţile ei pur şi simplu viaţa se întâmplă. Aventura apare din nimic, din respiraţie, din mersul la piaţă.  Probabil acesta este ritmul vieţii sud-americane. Unul în care dimineaţa anunţă o zi banală, iar seara cazi toropit de-atâta aventură întâmplată.... Continuarea ->

Fiica generalului, de Nelson DeMille

fiica generaluluiCitind al treilea roman al lui Nelson DeMille mă aşteptam să dau iar de spionaj, ca în Fabrica de spioni si în Odiseea lui Talbot. Surpriză! Fiica generalului este o carte poliţistă genul “agathacristie”, doar că totul se întâmplă într-un mediu militar. În armata americană unde, teoretic, totul s-ar vrea perfect. Romanul are şi o latura psihologică deloc de neglijat şi care, per ansamblu, asigură sarea şi piperul poveştii. Şi asta pentru că “accentele” (psiho-)sexuale sunt multe şi dese – cheia marilor succese!... Continuarea ->

Shades of blue – serial

shades of blueShades of blues – serial poliţist (2016) care m-a surprins pozitiv pentru că eroii principali sunt negativi. Măcar de clişeul ăsta am scăpat. La primele episoade am crezut că e o glumă sau un şpil regizoral, iar ei sunt de fapt imaculaţi, dar nu! Personajele sunt toate corupte, mincinoase, complicate, amestecate în afaceri dubioase, cu secrete murdare mai vechi sau mai noi.
Ca în oricare serial poliţist, există o echipă de investigatori ce rezolvă diverse cazuri (în diverse episoade) – dar asta, cumva, în plan secundar. În plan principal aflăm despre partea întunecată a echipei, compromisurile făcute de fiecare dintre ei în plan personal şi bagajul de noroi ce apasă conştiinţa fiecăruia.... Continuarea ->

Şi munţii au ecou, de Khaled Hosseini

Şi munţii au ecouDupă tema paternităţii abordată în “Vânătorii de zmeie” şi tema maternităţii din “Splendida cetate a celor o mie de sori”, urmează cea a fraternităţii din Şi munţii au ecou.
De apreciat la Hosseini că, provenit dintr-o ţară măcinată de lupte politice şi razboaie sângeroase, el nu face din toate astea o temă predominantă – cum ar fi de aşteptat când auzim despre Afganistan. Ci doar fundalul (auxiliar) pe care personajele îşi trăiesc viaţa. Mai importante la Hosseini sunt introspecţia, lupta fiecăruia cu sinele şi relaţiile dintre oameni, oriunde s-ar află ei.... Continuarea ->

Cuminţenia pământului şi fudulia românului

cumintenia pamantuluiŞtiu, cu rândurile astea o să mi-i pun în cap pe toţi culţii pământului – ai pământului românesc. Se face multă (îngrozitor de multă) publicitate apeland la sensibilitatea poporului român, la nivelul său cultural ce-ar trebui să fie undeva sus şi, mai ales, la orgoliul patriotic. Cum? Opera lui Brâncuşi să nu fie la noi?! Brâncuşi e al nostru şi ne-nfoiem pieptul pe chestia asta. Alo! Se aude? O fi Brâncuşi al nostru (îndoielnică apartenenţă), dar noi nu suntem ai lui Brâncuşi. Că ne-am lepădat de el când comuniştii i-au respins donaţia operelor sale către statul român.... Continuarea ->

Vânătorii de zmeie, de Khaled Hosseini

vanatorii de zmeieAl doilea roman al lui Khaled Hosseini – Vânătorii de zmeie, total diferit de “Splendida cetate a celor o mie de sori“. Total diferit dar la fel de superb.
Am privilegiul să scriu despre unul dintre cele mai bune romane pe care le-am citit până acum. Atât de bun, atât de “cu miez”, încât simt că orice cuvinte laudative aş folosi, nu reuşesc să-l aşez atât de sus unde-i este locul.... Continuarea ->

Splendida cetatea a celor o mie de sori, de Khaled Hosseini

splendida cetateAfganistan din 1973 şi până azi. De-a lungul a patru decenii,  Khaled Hosseini ne oferă o frescă a societăţii islamice  afgane în care nimic nu e splendid. Splendida cetatea a celor o mie de sori este o lume bizară. Cu  bărbaţi impotenţi sentimental şi femei acoperite de burka pentru  a-şi ascunde neputinţele. Oare această stare social-cultural-religioasă este un “dat”  dificil de a suporta împotrivire? Sau este prelata sub care se ascunde lenea de a asuma decizii, prostia de a înghiţi orice umilinţă şi  incapacitatea de a asuma libertăţi. Într-o lume normală – pentru noi – libertatea este un reflex. Când ai libertatea unor multitudini de alegeri, ai şi reflexul de a  decide, aproape instant, alegerea potrivită. De la “ce salam să cumpăr”, “ce rochie să îmbrac”,  până la “divorţez sau îl  iert?”... Continuarea ->

Micul prieten, de Donna Tartt

Micul prietenMicul prieten este romanul care mi-a amintit de “Să ucizi o pasăre cântătoare”, iar cu Donna Tartt sunt la a doua întâlnire. Prima a fost prin intermediul romanului ei “Sticletele” şi pentru că mi-a plăcut cum scrie, am căutat-o şi regăsit-o cu acest roman. Şi, în esenţă, aşa cum punctează Philadelphia Inguirer, “Micul prieten e o carte mare despre o fetiţă fără prieteni… Este un roman despre magia copilăriei – doar că aici avem de-a face cu partea întunecată a magiei.”... Continuarea ->

Cimitirul animalelor, de Stephen King

cimitirul animaleorStephen King este maestrul literaturii horror-thriller şi asta o ştiu toţi cititorii lui şi ai genului. Am citit atâtea cărţi de-ale lui, încât numai când rostesc “Stephen King” mi se ridică părul pe ceafă… Cimitirul animalelor nu face excepţie, ba chiar cred că este una din “perlele”  scriitorului. Esenţa romanului e scrisă pe ultima copertă a cărţii: “Ar putea Stephen King să scrie o poveste care să-l sperie chiar şi pe el însuşi? Să-l sperie într-un asemenea hal încât să-i fie frică să o scrie până la sfârşit? Cimitirul animalelor pare să fie chiar această poveste.”... Continuarea ->

Mesagerul, de Markus Zusak

MesagerulAşteptam cu nerăbdare Mesagerul – cel de-al doilea roman al lui Markus Zusak după ce l-am savurat  pe primul – “Hoţul de cărţi”. Pentru că Zusak are talentul de a te ţine lipit de scrierile lui şi pentru că poveştile lui sunt inedite. În Mesagerul banalul este ridicat la rang de special, iar rutina devine eveniment. Pentru că Ed Kennedy – un banal şofer de taxi – devine (aproape fără voia lui) curierul unor mesaje speciale, cu tentă karmică, pentru oameni aflaţi in situaţii dificile.... Continuarea ->

In fiecare zi moare un celebru, de Alex Petre Popescu

in fiecare zi moare un celebruM-au cotropit romanele scriitorilor români. Conform zicalei „de ce ţi-e frică nu scapi”, iată-mă devorând roman după roman. Sau român după român (scriitor. şi-l devorez metaforic. cum altfel?). Notă către scriitor: să ştii că n-am cumpărat cartea ta – În fiecare zi moare un celebru; am câştigat-o la un concurs (de blogging). Dar acum, după ce am citit-o, aş cumpără-o oricând şi nu m-aş uita la preţ. Pentru că merită! Aproape c-aş da-o pe-asta cadou şi aş cumpăra alta, dar nu mă-ndur pentru că am şi autograful tău şi e mai preţioasă aşa.... Continuarea ->