Despre oameni şi lucruri, despre viaţă.
Despre cărţi, filme, călătorii, trăiri, sentimente.
Despre gândurile mele, ale prietenilor mei, sau ale voastre.
Despre evenimente – sociale, artistice şi, după chef, poate chiar politice.
Despre cele bune întâmplate şi despre cele rele de care nu scăpăm prea uşor.... Continuarea ->
Fiica generalului, de Nelson DeMille
Citind al treilea roman al lui Nelson DeMille mă aşteptam să dau iar de spionaj, ca în Fabrica de spioni si în Odiseea lui Talbot. Surpriză! Fiica generalului este o carte poliţistă genul “agathacristie”, doar că totul se întâmplă într-un mediu militar. În armata americană unde, teoretic, totul s-ar vrea perfect. Romanul are şi o latura psihologică deloc de neglijat şi care, per ansamblu, asigură sarea şi piperul poveştii. Şi asta pentru că “accentele” (psiho-)sexuale sunt multe şi dese – cheia marilor succese!... Continuarea ->
Shades of blue – serial
Shades of blues – serial poliţist (2016) care m-a surprins pozitiv pentru că eroii principali sunt negativi. Măcar de clişeul ăsta am scăpat. La primele episoade am crezut că e o glumă sau un şpil regizoral, iar ei sunt de fapt imaculaţi, dar nu! Personajele sunt toate corupte, mincinoase, complicate, amestecate în afaceri dubioase, cu secrete murdare mai vechi sau mai noi.
Ca în oricare serial poliţist, există o echipă de investigatori ce rezolvă diverse cazuri (în diverse episoade) – dar asta, cumva, în plan secundar. În plan principal aflăm despre partea întunecată a echipei, compromisurile făcute de fiecare dintre ei în plan personal şi bagajul de noroi ce apasă conştiinţa fiecăruia.... Continuarea ->
Şi munţii au ecou, de Khaled Hosseini
După tema paternităţii abordată în “Vânătorii de zmeie” şi tema maternităţii din “Splendida cetate a celor o mie de sori”, urmează cea a fraternităţii din Şi munţii au ecou.
De apreciat la Hosseini că, provenit dintr-o ţară măcinată de lupte politice şi razboaie sângeroase, el nu face din toate astea o temă predominantă – cum ar fi de aşteptat când auzim despre Afganistan. Ci doar fundalul (auxiliar) pe care personajele îşi trăiesc viaţa. Mai importante la Hosseini sunt introspecţia, lupta fiecăruia cu sinele şi relaţiile dintre oameni, oriunde s-ar află ei.... Continuarea ->
Cuminţenia pământului şi fudulia românului
Ştiu, cu rândurile astea o să mi-i pun în cap pe toţi culţii pământului – ai pământului românesc. Se face multă (îngrozitor de multă) publicitate apeland la sensibilitatea poporului român, la nivelul său cultural ce-ar trebui să fie undeva sus şi, mai ales, la orgoliul patriotic. Cum? Opera lui Brâncuşi să nu fie la noi?! Brâncuşi e al nostru şi ne-nfoiem pieptul pe chestia asta. Alo! Se aude? O fi Brâncuşi al nostru (îndoielnică apartenenţă), dar noi nu suntem ai lui Brâncuşi. Că ne-am lepădat de el când comuniştii i-au respins donaţia operelor sale către statul român.... Continuarea ->
Vânătorii de zmeie, de Khaled Hosseini
Al doilea roman al lui Khaled Hosseini – Vânătorii de zmeie, total diferit de “Splendida cetate a celor o mie de sori“. Total diferit dar la fel de superb.
Am privilegiul să scriu despre unul dintre cele mai bune romane pe care le-am citit până acum. Atât de bun, atât de “cu miez”, încât simt că orice cuvinte laudative aş folosi, nu reuşesc să-l aşez atât de sus unde-i este locul.... Continuarea ->
Splendida cetatea a celor o mie de sori, de Khaled Hosseini
Afganistan din 1973 şi până azi. De-a lungul a patru decenii, Khaled Hosseini ne oferă o frescă a societăţii islamice afgane în care nimic nu e splendid. Splendida cetatea a celor o mie de sori este o lume bizară. Cu bărbaţi impotenţi sentimental şi femei acoperite de burka pentru a-şi ascunde neputinţele. Oare această stare social-cultural-religioasă este un “dat” dificil de a suporta împotrivire? Sau este prelata sub care se ascunde lenea de a asuma decizii, prostia de a înghiţi orice umilinţă şi incapacitatea de a asuma libertăţi. Într-o lume normală – pentru noi – libertatea este un reflex. Când ai libertatea unor multitudini de alegeri, ai şi reflexul de a decide, aproape instant, alegerea potrivită. De la “ce salam să cumpăr”, “ce rochie să îmbrac”, până la “divorţez sau îl iert?”... Continuarea ->
Micul prieten, de Donna Tartt
Micul prieten este romanul care mi-a amintit de “Să ucizi o pasăre cântătoare”, iar cu Donna Tartt sunt la a doua întâlnire. Prima a fost prin intermediul romanului ei “Sticletele” şi pentru că mi-a plăcut cum scrie, am căutat-o şi regăsit-o cu acest roman. Şi, în esenţă, aşa cum punctează Philadelphia Inguirer, “Micul prieten e o carte mare despre o fetiţă fără prieteni… Este un roman despre magia copilăriei – doar că aici avem de-a face cu partea întunecată a magiei.”... Continuarea ->
Cimitirul animalelor, de Stephen King
Stephen King este maestrul literaturii horror-thriller şi asta o ştiu toţi cititorii lui şi ai genului. Am citit atâtea cărţi de-ale lui, încât numai când rostesc “Stephen King” mi se ridică părul pe ceafă… Cimitirul animalelor nu face excepţie, ba chiar cred că este una din “perlele” scriitorului. Esenţa romanului e scrisă pe ultima copertă a cărţii: “Ar putea Stephen King să scrie o poveste care să-l sperie chiar şi pe el însuşi? Să-l sperie într-un asemenea hal încât să-i fie frică să o scrie până la sfârşit? Cimitirul animalelor pare să fie chiar această poveste.”... Continuarea ->
Mesagerul, de Markus Zusak
Aşteptam cu nerăbdare Mesagerul – cel de-al doilea roman al lui Markus Zusak după ce l-am savurat pe primul – “Hoţul de cărţi”. Pentru că Zusak are talentul de a te ţine lipit de scrierile lui şi pentru că poveştile lui sunt inedite. În Mesagerul banalul este ridicat la rang de special, iar rutina devine eveniment. Pentru că Ed Kennedy – un banal şofer de taxi – devine (aproape fără voia lui) curierul unor mesaje speciale, cu tentă karmică, pentru oameni aflaţi in situaţii dificile.... Continuarea ->
In fiecare zi moare un celebru, de Alex Petre Popescu
M-au cotropit romanele scriitorilor români. Conform zicalei „de ce ţi-e frică nu scapi”, iată-mă devorând roman după roman. Sau român după român (scriitor. şi-l devorez metaforic. cum altfel?). Notă către scriitor: să ştii că n-am cumpărat cartea ta – În fiecare zi moare un celebru; am câştigat-o la un concurs (de blogging). Dar acum, după ce am citit-o, aş cumpără-o oricând şi nu m-aş uita la preţ. Pentru că merită! Aproape c-aş da-o pe-asta cadou şi aş cumpăra alta, dar nu mă-ndur pentru că am şi autograful tău şi e mai preţioasă aşa.... Continuarea ->
Amalia, de Liza Karan
Dragoste de la prima pagină până la cea de-a 230-a pagină! Iar Amalia este fata care trăieşte intens fiecare clipă a iubirii ei, din adolescenţă până la maturitate. Până aici, poate nimic special. Ceea ce face din romanul Amalia o lectură interesantă şi captivantă este intensitatea trăirilor, a emoţiilor şi complexitatea celor două personaje: Amalia şi Zain.... Continuarea ->
Fabrica de spioni, de Nelson DeMille
Moscova anilor ‘80 cu ambasada americană în inima ei. Războiul rece. Mai rece decât Antarctica, mai lung decât majoritatea războaielor şi mai crud prin teroarea creată. Teroare fizică, psihică, emotională. Fabrica de spioni se declară a fi o ficţiune, dar de la prima până la a 696-a pagină simţi acţiunea ca fiind foarte reală. Chiar dacă mulţi dintre noi au trăit în perioada războiului rece, nu i-am simţit adevăratele dimensiuni.... Continuarea ->
Pata cu bucluc, de Mark Haddon
Dacă n-ar fi tragic, ar fi hilar
Tragic, pentru că toată lumea din Pata cu bucluc pare a fi nebună. Nebunia aia de fiecare zi, cu care ne confruntăm şi noi, fie că este personală, fie că o sesizăm la cei din jur. Hilar, pentru că personajul principal, ca şi cele secundare, dacă n-au probleme atunci îşi fac. Ce poate fi mai tragi-comic decât un ipohondru de 57 de ani, cu o soţie nemulţumită de sexualitatea domestică, cu un fiu homosexual şi o fiică uşor isterică? Şi fiecare dintre ei pătruns de un egoism etanş.... Continuarea ->
Muntenegreu – munte şi mare
Muntenegru – o ţară mică şi cochetă. Atât de muntoasă încât şoselele ei înseamnă un şir lung de serpentine. Bun aşa, muntenegrenii au scăpat de un subiect de dispută: autostrăzile. Aici nu se pot construi autostrăzi, muntele nu le permite, având de-a lungul ţării înălţimi între 1000 şi 2500 de metri. În schimb, şoselele sinusoidale trec frecvent prin tuneluri întunecoase şi lungi, unul ajungând şi la 4 km.... Continuarea ->
În pielea unei jihadiste, de Anna Erelle
În pielea unei jihadiste – citeşti şi te cruceşti! Te cruceşti a mirare, nu din porniri religioase. A mirare că unele creiere – naive, sărace şi tulburi – pot fi atât de uşor spălate şi apoi mânjite cu poveşti. Poveşti cu prinţese şi eroi neînfricaţi. Asta ne evocă Anna Erelle în romanul său din cauza căruia acum trăieşte cu o altă identitate, sub protecţia poliţiei. Să divulgi public secrete despre racolarea tinerilor occidentali în jihadul musulman, să-l superi pe inspaimantatorul ISIS – asta implică riscuri uriaşe.... Continuarea ->
Iubito, eu ma micsorez…, de Pascal Bruckner
Pascal Bruckner ne surprinde mereu cu scrieri şocante şi agitatoare de neuroni. Cine a citit cel puţin două – trei romane de-ale sale, îmi va da dreptate. Nu-mi dau seama ce fel de creier, ce fel de conexiuni poate avea un om-scriitor care în fiecare roman vine cu idei atât de diferite, atât de controversate şi atât de ciudate!... Continuarea ->
O săptămână în decembrie, de Sebastian Faulks
Sau singurătatea omului din secolul 21. O săptămână în decembrie este o disecţie asupra singurătăţii individului modern, indiferent de mediul social, situaţie financiară sau apartenenţa etnică într-o Londră a anului 2007.
Eroii cărţii sunt ori singuri-singuri, ori singuri în doi, ori singuri într-o familie. Într-un final cititorul constată că sunt singuri chiar şi la o pompoasă petrecere.... Continuarea ->
Vieţi secrete, de Tatiana de Rosnay
sau trecutul care tulbura prezentul
Un titlu incitant ce trezeşte curiozitate şi invită la lectură. O lectură plăcută, cursivă, relaxantă. O poveste de viaţă cu scormoneli într-un trecut al familiei dar şi problematici actuale. Ilustrarea cu realism a conflictului între generaţii – niciodată nou şi niciodată rezolvat.... Continuarea ->
Iubirea faţă de aproapele, de Pascal Bruckner
Visul oricărui bărbat: să aibă toate femeile. Dacă nu le poate avea pe toate odată, s-ar mulţumi şi cu ele pe rând. Dar să fie multe, foarte multe, toate dacă s-ar putea. Probabil sunt şi bărbaţi care ar nega ipocrit. Să fie clar: asta nu e o acuză, nici o ruşine. Este doar biologie. Desigur, nici un bărbat n-ar vrea să aibă toate femeile toată viaţa, poate chiar nici un sfert din viaţă nu le-ar suporta. Majoritatea abia suportă câte una pe lângă ei, pe termen limitat. Şi totuşi, fiecare purtător de testosteron şi-a dorit măcar o dată în existenţa lui să aibă femei. Multe, foarte multe, toate să vină la el. Discutabilă este doar vârsta când se visează la asta. Pote fi la 17 ani, la 25 de ani, la 32 de ani, la 40 de ani sau la 65…... Continuarea ->
Printesa gheţurilor, de Camilla Lackberg
Alexandra Wilker este Printesa gheţurilor şi chiar dacă ea este personajul principal şi în jurul ei se învârte toată acţiunea, o găsim moartă din primele pagini ale romanului. Un roman poliţist scris cu măiestrie, meticulos şi misterios. Atât de misterios, încât până la finalul poveştii nu există nici cea mai vagă bănuială despre adevăratul criminal al Alexandrei. Sigur, pe parcursul cărţii autoarea ne „îndrumă” cu bănuielile spre diverse personaje mai mult sau mai puţin îndreptăţite s-o ucidă pe Alexandra, dar niciunul nu e vinovat de nemiloasa fapta.... Continuarea ->