Hemingway și cu mine, Paula McLaine
Ei bine, am capul plin de Hemingway. Acest roman descrie viața romanțată a scriitorului cu cea de-a 3-a soție, după ce Paula McLaine a evocat-o pe prima în Soția din Paris.Se pare că celelalte două n-au meritat a fi menționate decât ocazional, ca amante. Pentru că da, Hemnigway n-a fost nicio zi burlac în viața sa adultă de la 21 la 61 de ani, când s-a și sinucis. Vocile bune ar putea spune că a fost un familist perseverent, iar vocile rele ar putea specula că de la atatea neveste n-a mai suportat să trăiască.... Continuarea ->
În adolescență eram fan Hemingway, după ce citisem câteva minunate romane de-ale lui. Între timp, alți scriitori i-au luat locul în preferințele mele, dar am rămas cu impresia că Ernes Hamingway, pe langă faptul că a fost un scriitor talentat, a fost și o personalitate remarcabilă a epocii în care a trăit și pe care a părăsit-o printr-un act suicidal, la doar 61 de ani. Bogat, apreciat de public, iubit de apropiați, de ce a renunțat atât de repede la o viață aparent atât de plină?... 
Nu știu ce m-a surprins mai mult la romanul Noaptea de foc: faptul că la început nu am recunoscut deloc stilul lui E.E. Schmitt sau descoperirea pe parcurs a faptului că acesta este un roman autobiografic. Surprinzător nu doar pentru că autorul vorbește despre sine, ci mai ales pentru că, în acțiunea descrisă în carte și trăită la vârsta de 28 de ani, el are revelația întâlnirii cu Dumnezeu. Este momentul când dintr-un ateu convins (de argumente logice și filozofice) devine un credincios spiritual – moment important în viața oricărui om, dacă are norocul să-l trăiască.... 
Am râs. Uneori în hohote, alteori nostalgic. Am fost cândva femeie de onoare este o excelentă culegere de scurte povestiri autobiografice care poartă cititorul prin România ultimilor 40 de ani, cu întâmplări savuros descrise, petrecute atât înainte cât și după Revoluție. Cu un umor de foarte bună calitate, Radu Paraschivescu povestește scene uneori bizare, alteori tragi-comice, dar mereu autentice. Cu un ton foarte jovial, fermecător, cald, bogat în comic de situație și limbaj, autorul reușește să redea atmosfera trăită de noi în anii pre- și post-decembriști.... 
Nu-i timp de rămas-bun este genul de carte pe care nu o poți lăsa din mână până nu o termini. Un roman plin de mister, cu un suspans la cote maxime, un roman psihologic bine scris și cu surprize bine dozate.... 
Cred că e în desfășurare zodia cărților despre copii și război, pentru că numai astfel de cărți îmi pică în mână în ultimul timp (
Toata lumina pe care nu o putem vedea – un titlu ce pare o metaforă, dar de fapt reprezintă un mănunchi de metafore. Sau și mai exact: metafore și realități. Subtile, sensibile, dureroase. Este lumina pe care nu o poate vedea un orb, dar este și lumina undelor radio ce ne luminează spiritul și se plimbă nevăzute pe lângă noi. Este lumina pe care ne-o oferă citirea cărților, aflarea misterelor, chiar dacă sunt scrise în alfabetul braille. Și mai este lumina poveștilor personale și îngropate în uitare ale milioanelor de victime din statele unui război, oricare ar fi el.... 
Gulagul rusesc poate ”concura” cu succes alături de holocaustul evreiesc și ambele ar putea câștiga locul fruntaș, la egalitate de puncte, la festivalul celor mai groaznice opresiuni umane. Căci despre gulag este vorba în romanul Zuleiha deschide ochii. Doar că rușii și-au facut-o cu mâna lor ceea ce mi se pare și mai dramatic: să-ți omori propriul popor.... 
Am citit Jurnalul Annei Frank cu întârziere și, recunosc, oarecum la presiunea indirectă a altor cititori. Pe unde aruncam ochii în căutare de recomandări de carte, dădeam invariabil peste cineva care o recomanda. N-am citit alte recenzii, deci habar nu aveam la ce să mă aștept, însă nu mă atrăgea ideea de a citi secretele puerile ale unei fete (gândeam eu).... 
Îmi pare rău să spun că am găsit această carte incredibil de plictisitoare. M-am bucurat cu adevărat de 
”Dumnezeul lucrurilor mărunte este unul dintre locatarii etajului de sus al literaturii, așa cum spune critica vremii”